Născut în România. Copiii, prioritatea guvernelor doar pe hârtie

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO

Zeci de copii la spital, după ce s-au jucat cu petarde și artificii. Medicii trag un semnal de alarmă: „Rămân cu sechele pe viață”

Ce l-a convins pe Crin Antonescu să candideze la președinție

Protest masiv în fața Curții de Apel București. Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează împotriva anulării alegerilor

Grenadă descoperită de noul proprietar al unui apartament din Arad. Zeci de persoane au fost evacuate din 15 locuințe

Nicușor Dan, despre prezidențiale: „Ar fi absurd ca alegerile să fie anulate din cauza lui Călin Georgescu şi el să candideze din nou”

Anul nou vine cu amenzi mai mari

Un avion Air Canada a luat foc după aterizarea pe aeroportul din Halifax

Cauza posibilă a accidenului aviatic din Coreea de Sud

Cât despre protecţia socială? Zeci de mii de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate aşteaptă o lege care să le apere drepturile, iar orfelinatele sunt pline de zeci de mii de copiii declaraţi „neadoptabili”. Acesta este bilanţul celor 11 guverne care au condus România din 90 până astăzi.

„Încă avem copii foarte buni pentru câte modificări au fost obligaţi să suporte”, consideră profesorul de limba română Florina Rogalschi.

„Ne simţeam într-un fel cobai. Chiar simţeam că e un experiment”, spune Gabriel, un fost elev.

20 de miniștri, șapte modificări de substanţă la examenele din gimnaziu şi liceu. În 1999, Andrei Marga a introdus examenul de capacitate. Gabi Trăistaru făcea parte din prima generaţie care a dat acest examen.

„Se spunea să daţi capacitate la română şi matematică, dar şi istorie şi geografie. După care s-au hotărât: nu, nu, o să daţi istorie sau geografie. Până la urmă am ajuns să le dăm pe amândouă pe aceeaşi foaie de examen”, își amintește Gabriel Trăistariu.

Iniţial, ministrul a anunţat că nu se mai dă examen de admitere la liceu. Dar nu a fost aşa. Rezultatele au fost dezastruoase.

În mandatul Ecaterinei Andronescu a fost introdusă admiterea la liceu computerizată. Primul an a fost dezastru. Mulţi elevi au ajuns la alte licee decât îşi doreau, pentru că nu au completat bine codurile.

În 2003 au fost introduse la Bacalaureat probele scrise în sistem grilă. Din nou o schimbare anunţată în ultima clipă.

„La fel, ce auzeam, nu era nici internetul atât de bine dezvoltat, ce puteam să aflăm de la televizor unde vreun reprezentant de la minister mai venea şi spunea, mai dădea câte-un indiciu. Profesorii îl desfăceau în patru încercând să găsească un înţeles”, mai spune Gabriel.

Florina Rogalschi este profesor de limba şi literatura română la Şcoala Centrală. Predă de 33 de ani şi a scris două manuale. Nu mai crede în reformă.

„Miniştrii par să trăiască într-o atmosferă eterată, suficientă lor. Nu există propriu-zis o reformă în învăţământul românesc până acum. Eu n-am perceput-o. Fiecare a început câte o reformă pe care n-a putut s-o ducă până la capăt”, afirmă Florina Rogalschi.

Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat în 2007 de toate partidele politice, a rămas doar un plan pe hârtie. Printre cei care au lucrat la el este şi fostul minstru al Educaţiei Mircea Miclea. Singurul ministru care a demisionat din cauză că învăţământul era subfinanţat.

„Din păcate, defecţiunea este în capul politicienilor. Pentru că deşi au semnat acest pact, din raţiuni de doi bani, politicianiste, de campanie electorală, au început să atace pactul. Au început să atace ce semnaseră. S-a pierdut şansa unui proces coerent”, susține Mircea Miclea.

Locul doi în Europa Centrală şi de Est la analfabetism şi locul patru la abandon şcolar

Avem 500.000 de analfabeţi şi 500.000 de români care, deşi au terminat o şcoală, nu ştiu să scrie, să citească şi să socotească. Imaginea devine completă dacă adăugăm sărăcia, dezinteresul părinţilor şi exploatarea copiilor prin muncă.

Deşi avem o lege mult mai bună decât precedenta, adopţiile sunt încă o problemă nerezolvată. Avem 60.000 de copii abandonaţi, iar numărul celor adoptaţi anual nu depăşeşte o mie. Raluca Bonzi şi-a lăsat cu totul viaţa din Franţa şi s-a întors în România special pentru a adopta un copil. După un an şi jumătate de luptă cu birocraţia, încă nu a întâlnit un micuţ pe care să-l înfieze.

„Astăzi nu mai sunt. Nici optimistă, motivată doar teoretic, însă foarte frustrată şi foarte furioasă chiar pe sistem. Uneori este mai uşor pentru o familie care nu poate avea copii să obţină o sarcină pe care medicii o consideră improbabilă şi care vine după ani şi ani de tentative şi nereuşite decât să adopte un copil gata născut şi căruia, în principiu, ar trebui să i se găsească doar o familie”, spune Raluca Bonzi.

Cazul Ralucăi dovedeşte că în România nu poţi să faci reformă dacă nu schimbi şi mentalitatea. Angajaţii Oficiului Român pentru Adopţii susţin că, înainte de noua lege, personalul din Direcţiile de Protecţie a Copilului nu făcea eforturi serioase pentru ca cei mici să poată fi adoptaţi.

Sistemul de adopție: copiii, priviți ca pe niște dosare

„Copiii ăştia uneori sunt priviţi ca nişte dosare. Acuma sunt obligaţi să-i declare adoptabili. Înainte se uitau aşa la ei şi spuneau... pe ăsta nu-l declar adoptabil pentru că nu-l vrea nimeni. E negru, e bolnav. Nu-l vrea nimeni. Stabileau apriori că acel copil nu are nicio şansă să fie adoptat, drept pentru care nu-l declarau adoptabil”, susține Raluca Popa.

Totuşi, atunci când există un interes, se dovedeşte că procedurile pot fi îndeplinite cu viteza luminii. Mărturia unei femei care aşteaptă demult să adopte un copil explică de ce avem atât de puţini copii adoptaţi.

„Își dădeau seama ce copil va fi dorit, frumușei și așa mai departe, își dădeau seama că va fi un copil dorit și grăbeau adoptabilitatea pentru el pentru că se cotiza pt un astfel de copil. Român, sănătos, părinți tineri și frumușei, gata. Dar de ce. Pentru că se va cotiza pentru acel copil. Va fi foarte cerut pe piață”, spune femeia.

Legea nu rezolvă imediat problemele, însă lipsa legilor face soluţiile imposibile. Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate încă aşteaptă un act normativ prin care să le fie respectate drepturile si care să le interzică adulţilor să-i lase baltă în România.

Pentru aceşti copii, parlamentarii au depus în ultimii 6 ani opt propuneri legislative. Şase au fost respinse, una nu a fost nici măcar dezbătută. Alta este discutată de patru ani în Parlament şi tocmai a fost retrimisă la comisii. Iar o a noua propunere, făcută de Guvernul Ponta după un proiect al Organizaţiei Salvaţi Copiii trimis acum trei ani, a fost anunţată abia acum jumătate de an. De atunci, stă în dezbaterea comisiilor din Senat, adică prima etapă din procesul legislativ. În timp ce copiii suferă traume de nevindecat, autorităţile sunt optimiste.

„Sper să fie finalizată până la finalul acestei sesiuni parlamentare”, declară Codrin Scutaru, secretar de stat.

Concluzie: 23 de ani în care toate guvernele s-au bătut cu pumnul în piept că fac din copii o prioritate. Dar nici educaţia, nici sistemul de protecţie socială, nici legislaţia nu răspund nevoilor copilului. În schimb, ei, copiii, devin unelte perfecte de campanie electorală - singurul moment când rolul lor contează.