Motivul pentru care plângerile împotriva „antrenorului de genii” au fost respinse. Mama victimei: „A încălcat limite”

Data actualizării: Data publicării:
antre
„Antrenorul de genii” a fost arestat preventiv. Foto: Digi24

Familia copilului de 14 ani care ar fi fost violat de bărbatul care susținea că este „antrenor de genii” a făcut de mai multe ori reclamații. Cele de la poliție au fost clasate, deoarece nu existau dovezi ale vreunui abuz.Cea de la Protecția Copilul s-a blocat după ce, spun reprezentanții instituției, mama a refuzat să-și retragă băiatul de la meditații.

Mama copilului: A încălcat limite, începuse să nu îmi mai ceară acordul și stabilea doar cu copiii și mă punea în fața faptului împlinit. Nu mai doreau să vină acasă, să mă respecte, să mă asculte, erau greu de gestionat, asta mi-a atras atenția.

Mama băiatului mai spune că a cerut ajutorul inclusiv Protecției copilului pentru a-l îndepărta pe băiat de suspect. Totuși, instituția a transmis pentru Digi24 că, deși inițial femeia a cerut sprijin, ulterior a refuzat în scris să îi interzică copilului orele cu profesorul.

Ce spune DGASPC despre copilul agresat sexual de profesor

  • Instituția a cerut plasament, instanța a respins.
  • Mama a cerut ajutor în relația cu copilul.
  • În 2023 instituția a semnalat abuzul la BCCO.
  • A cerut mamei să interzică orice relație a copilului cu agresorul. Ea a refuzat în scris.

Sursa: DGASPC

Anchetatorii au revenit la casa suspectului de unde au ridicat calculatorul și alte dispozitive. Au ridicat inclusiv haine de pe care vor lua probe ADN.

Vecinii spun că bărbatul ar fi avut un comportament ciudat și că de multe ori era însoțit de copii.

- Tatăl meu a fost martor la niște mângâieri între această persoană și copil acum un an și jumătate, când a cerut camere luat vederi în lift și ni s-a spus că nu le poate avea decât poliția. Se plimba mereu cu băieței, se uita fix la toată lumea, era puțin cam dubios.

- Ce vârstă aveau copiii?

- Destul de mici, cam între 10-15 ani.

Psihologii spun că în cele mai multe din cazurile de agresiuni sexuale, abuzatorii fac parte din cercul de apropiați ai copilului.

Matei Stănculescu, psiholog: Atunci când cineva vine cu tot felul de atenții la copilul nostru, că vorbim de telefon mobil, de bani, de o masă la restaurant, ar trebui să ne întrebăm de ce face asta. Deci trebuie să fim atenți.

Părinții au sesizat în trecut poliția de mai multe ori, dar anchetatorii nu au descoprit atunci probe care să arate că băiatul ar fi fost violat, așa că dosarul a fost clasat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri