Tropaeum Traiani este considerat de specialişti perechea Columnei lui Traian de la Roma şi mărturia că dacii s-au dovedit greu de învins, că şi-au apărat libertatea si pământul. Edificiul care poate fi vizitat în zilele noastre este o copie a monumentului construit acum 1.900 de ani după planurile arhitectului Apolodor din Damasc. S-au mai păstrat însă şi câteva dintre părţile componente originale.
„Cum nu toată lumea ajunge la Roma, măcar acest monument să poată fi văzut şi cunoscut”, spune Gabriel Custurea, directorul MINAC.
Refacerea vestigiului a costat 18 milioane de lei şi cei mai mulţi au venit de la Bruxelles.
Monumentul a fost consolidat cu fier beton în interior, cu fier beton nou şi s-a curăţat cimentul acela din care sunt făcute plăcile, s-au înnoit plăcile, altele s-au curățat.
După ce Uniunea Europeană a plătit refacerea monumentului de pe vremea dacilor, autorităţile locale au planuri mari.
„Ne străduim, împreună cu Asociaţia Dobrogea Litoral, să-l prindem, este prins în circuitul turistic, dar să facem practic cunoscut. Toate agențiile îl au prins în obiectiv”, spune Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJ Constanţa.
Doar 55 de vizitatori pe zi are acum, în medie monumentul lui Traian de la Adamclisi.