MOLDOVA SUB ZĂPADĂ. Situația drumurilor și a oamenilor care așteaptă ajutor în zonele afectate de ninsoare

Data publicării:
1812senile-39233

Este vorba despre femei însărcinate şi de pacienţi cu boli cronice care aveau nevoie de tratament.

O femeie din oraşul Săveni, Botoşani a fost salvată după 24 de ore de așteptare. A născut acasă, însă bebeluşul ei s-a stins. Ambulanţa care plecase să-i dea ajutor a rămas înzăpezită într-un sat vecin.

Timp de 24 de ore, viscolul şi zăpada care au pus stăpânire pe zona Moldovei, au ţinut-o pe femeie departe de medicii care trebuiau să o îngrijească. Au salvat-o pompierii, cu un vehicul cu şenile care a învins troienele. Ei au transportat-o la ambulanța care rămăsese blocată în localitatea vecină.

Numai un ATV cu şenile poate să ajungă la oamenii bolnavi. Salvatorii au făcut drumul dus-întors în trei ore.

La scurt timp după misiune, salvatorii de la ISU au fost chemați din nou în localitatea Săveni. Un apel disperat anunța că o fetiță s-a opărit și are nevoie urgentă de asistentă medicală.

Ambulanţa cu şenile a fost solicitată și în județul Iași. Utilajul a încercat să ajungă la o persoană care suferea de insuficienţă cardiacă. Intervenţia s-a dovedit însă dificilă, chiar şi pentru un vehicul proiectat să intervină în astfel de condiţii.

Un astfel de utilaj nu este însă ieftin, dar este singurul care poate ajunge la urgențele din zonele blocate de zăpadă. „Prețul acestei șenilate este în jur de 50.000 de euro şi, aţi văzut, se pot rezolva situaţii deosebite. Ce avem noi acum e ceva din anii 1970”, a spus Florin Agapi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Situaţia rămâne critică şi în judeţul Galaţi. 3.600 de oameni din 10 localităţi din nordul judeţului sunt în continuare izolaţi din cauza zăpezii. Cruceanu, un sătuc cu 500 de oameni, este complet izolat.

Un singur utilaj de deszăpezire încearcă de o zi întreagă să lege localitatea de restul lumii și să le facă drum câtorva șoferi surprinși de nămeți. Utilajul este însă depășit de cantitatea de zăpada căzută în această zonă.

În nordul județului Galați, 10 localități sunt și la această oră izolate din cauza zăpezii.

Captivi cu zilele pe drumuri troienite

Noapte de coşmar pentru şoferii care au făcut imprudenţa să se aventureze pe şoselele Moldovei. Pasagerii unui microbuz au rămas captivi între nămeţi de doi metri, timp de peste 24 de ore, în judeţul Botoşani. Pe drumul dintre Vaslui şi Iaşi, a fost nevoie de intervenţia armatei, pentru a-i salva pe şoferii care au petrecut 48 de ore sub nămeţi. Zecile de maşini rămase blocate, şi abandonate de şoferi, au îngreunat misunea utilajelor.

Pe drumurile naționale care leagă Buzăul de București, Brăila și Slobozia, şoferii au circulat foarte greu. Drumurile s-au transformat în adevărate patinoare, iar mai multe maşini au ajuns pe câmp după ce şoferii au pierdut controlul volanului.

Pe drumul european 85 abia dacă se poate sta în picioare. Șoseaua acoperită cu gheață este o adevărată capcană pentru mașini. Șoferii care apasă și o singură dată pedala de accelerație pot pierde controlul volanului și să ajungă cu mașinile în decor.

DN24 a fost o adevărată capcană pentru șoferi. Zăpada și viscolul le-au înghițit pur și simplu autoturismele. După aproape două zile, a venit și salvarea. Echipe întregi de militari, jandarmi și pompieri s-au străduit ore în șir să elibereze drumul. Cu lopeți sau la volanul utilajelor de deszăpezire, oamenii au muncit cot la cot să scoată din troiene, mașinile înghețate.

Mai mulţi oameni şi-au abandonat maşinile şi au căutat adăpost la mănăstiri sau în primăria din apropiere. Alţii însă, nu au vrut nici în ruptul capului să plece.

Rămân în continuare închise din cauza viscolului mai multe drumuri din Moldova, iar pe altele traficul se desfășoară cu dificultate.

Prin momente critice au trecut şi pasagerii unui microbuz, rămaşi captivi între nămeţi mai bine de 24 de ore, în judeţul Botoşani. Microbuzul a plecat ieri dimineață dintr-un sat de lângă Botoșani. La șase kilometri de destinație, mașina a rămas împotmolită în nămeți. Utilajele nu au reușit să ajungă până la venirea serii și, pentru că frigul devenise tot mai pătrunzător, oamenii au fost cazați la o școala din localitate.

Abia de dimineață, când viscolul s-a potolit, drumul a putut fi deblocat. Sunt însă, în cotinuare, probleme mari pe celălalte drumuri din judeţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri