Modificarea legii audiovizualului. CNA: Se încalcă două directive europene

Data publicării:
28112012 20onisei-35729

Cei cinci membri ai Consiliului Național al Audiovizualului au spus miercuri că prin ordonanța de urgență privind modificarea legii audiovizualului, dată în plină campanie electorală, sunt servite interesele Antena Group, iar CNA este desființat de facto. În plus, ordonanța vine în contradicție cu două directive europene.

Până în acest moment, Guvernul nu a făcut public textul Ordonanţei de Urgenţă. Premierul a precizat doar că documentul nu modifică nici atribuţiile şi nici componenţa CNA. Deocamdată, publicarea documentului în Monitorul Oficial se amână.

CNA e desființat de facto, chiar dacă își continuă existența. CNA avea ca atribuție aplicarea unor sancțiuni la înregistrarea unor derapaje, cu executare imediată, ulterior fiind posibilă contestația în instanță. Prin ordonanță se modifică meschin un articol de la capitoul de sancțiuni. La art. 90 se adaugă un alineat prin care sancțiunea CNA nu intră imediat în executare, ci după rămânerea definitivă a unei decizii a instanței. Înseamnă de fapt anularea CNA ca autoritate de control și reglementare”, a explicat Narcisa Iorga.

Onisei: Sancțiunile s-ar aplica după doi ani

La rândul său, Ioan Onisei s-a referit la prevederea OUG care cere ca sancțiunile date televiziunilor de CNA să nu se mai aplice înainte de a fi dată o decizie în justiție. „În aceste procese, durata minimă este de doi ani de zile. În acești doi ani de zile, un radiodifuzor va continua să derapeze, să nu respecte legea audiovizualului și codul de reglementare în domeniul audiovizualului”, a arătat Onisei. Dincolo de aspectele poltice, la marile derapaje se adaugă așa-zise emisiuni de divertisment în care, în ultima vreme, abundă limbajul injurios, ceea ce-i afectează în mod grav pe minori, a exemplificat Onisei necesitatea ca sancțiunile să aibă aplicare imediată.

O altă prevedere a OUG încalcă directiva europeană privind serviciile media audiovizuale reglementând spoturile publicitare inclusiv în cadrul competițiilor sportive, ceea ce înseamnă mai mult de 12 minute într-o oră de program, deci încălcarea directivei europene, a subliniat Onisei.

Este încălcată și o altă directivă europeană, cu privire la „must carry”, a spus Onisei. Ordonanța instituie un regim total discrimnatoriu în legătură cu societățile de cablu. Dacă societățile de cablu nu respectă regimul must carry și ordonarea posturilor în bandă în ordinea descrescătoare audienței, acestea pot primi sancțiuni între 1 și 3 % din cifra de afaceri a anului precedent și Consiliul poate ridica dreptul de transmisie. „Must carry, care este în interes public, se întoarce împotriva interesului public. Dacă unui cablist important i se retrage avizul de retransmisie, cetățenii nu mai pot beneficia de audierea posturilor care sunt retransmise prin intermediul acelui cablist”, a explicat Onisei.

Narcisa Iorga: Niciun guvern nu și-a permis o astfel de atitudine față de o autoritate publică autonomă

„Consider că nu e întâmplător că ordonanța de urgență e emisă de guvern la jumătatea campaniei, când CNA se află în plin proces de monitorizare a spațiului audiovizual în privința reflectării campaniei”, a afirmat Narcisa Iorga.

„Niciun guvern nu și-a permis o astfel de atitudine față de o autoritate publică autonomă, cu atât mai mult cu cât momentul este sensibil”, a adăugat Iorga.

„CNA există doar ca să devină un servil executant al intrereselor unui post TV. Acum câteva zile, am emis o opinie separată cu privire la lipsa unor decizii pe temaunor derapaje grave desfășurate de luni de zile de Antena 3. Noi cinci am spus că CNA riscă să se transforme în garant al intereselor trustului Intact. Mă bazez pe documente oficiale, vă pot prezenta o propunere venită de la Atena Group în 30 ianuarie 2012. Toate propunerile neincluse în decizia adoptată atunci de CNA se regătesc în ordonanță”, a argumentat Narcisa Iorga.

„Nu mă miră demersurile politice ale Antenei Group pentru a-și impune dorințele în spațiul audiovizual. Antrena 3 a fost unul dintre cele mai agresive posturi în raport cu CNA. Nu și-a ascuns intenția de a desființa CNA”, a adăugat ea.

Gelu Trandafir: Mie îmi este limpede. Este campanie electorală

Gelu Trandafir a arătat că pe această lege s-au desfășurat opt campanii electorale, plus referendum, iar contextul electoral în care apare indică adevăratele intenții. „Nici publicul nu va mai înțelege nimic”, a spus Trandafir.

El a reamintit că în iulie 2010 a primit o sancțiune drastică, pe care Antena a contestat-o în instanță, iar CNA a câștigat abia în februarie 2012, la aproape doi ani de la acea sancțiune. „Dacă nu mai există această aplicare a legii și e suspendată decizia CNA, nu mai există niciun fel de putere a noastră de a veghea pe parcurs”, a afirmat Gelu Trandafir. „Această OUG modifică fundamental regulile jocului în plină campanieelectorală”, a conchis Trandafir.

Mircea Deacă: „Nu este o decizie democratică”

Mircea Deacă a spus, la rândul său, că nu este o decizie democratică și nu a existat o consultare cu experții. „Cred că CNA reprezintă forul de experți”, a precizat Deacă. „Cred că rolul fundamental al CNA este să reprezinte interesul public și face asta prin corectarea unor comportamente, prin amendarea lor, astăzi cred că rolul fundamental al CNA este să reprezinte interesul public și face asta prin corectarea unor comportamente, prin amendarea lor”, a explicat Deacă. „CNA are ca datorie să recționeze repede”, a adăugat membrul CNA.

La rândul său, Valeriu Jucan a atras atenția că ceea ce este grav este că legea transparenței publice se rezumă la următoarele cuvinte, care fac parte dintr-un citat al șefului Executivului: „Oricum este bună, nu vă faceți griji”.

Președintele CNA, Răsvan Popescu, a declarat însă pentru Digi24 că nu este de acord cu punctul de vedere exprimat de cei cinci colegi ai săi. Ordonanța, în opinia președintelui CNA, este în interesul televiziunilor și nu amenință CNA, iar multe dintre reacții sunt o „exagerare”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...