Poliţiştii suceveni caută o fată de 15 ani, din comuna Mălini, care joi a plecat la şcoală şi nu s-a mai întors acasă, informează Agerpres.
„La nivelul IPJ Suceava au fost dispuse măsuri de căutare a minorei dispărute Lucanu Mihaela, de 15 ani, din comuna Mălini, sat Pâraie, care la data de 18.02.2021 a plecat de acasă spre Şcoala gimnazială Pâraie la ora 7,15 fără a mai reveni la domiciliu”, anunţă IPJ Suceava.
Semnalmentele minorei sunt următoarele: înălţime - circa 1,55 - 1,60 m; greutate - 50 - 55 kg; păr lung până la umăr, blond închis (şaten); ochi căprui. La data dispariţiei era îmbrăcată cu blugi albaştri, hanorac albastru, geacă neagră şi bocanci negri.
Oricine are date sau poate oferi informaţii cu privire la minoră este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze SNUAU 112, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.
Editor : Liviu Cojan