„Sunt între 33 și 35 de pacienți în stare critică. Se fac toate eforturile pentru a-i stabiliza”, a spus ministrul. El a adăugat că mai sunt patru răniți care nu au fost identificați, iar la Institutul de Medicină Legală mai sunt de identificat trei persoane decedate.
„Din păcate, și noaptea asta va fi la fel de grea ca și noaptea trecută și la fel de importantă pentru reușita tratării pacienților”, a adăugat Nicolae Bănicioiu.
„Personalul medical, ei au reușit, s-au mobilizat, le mulțumim pentru efort”, a mai spus ministrul.
„Admirabil la colegii mei e faptul că au venit din proprie inițiativă, nu i-a chemat nimeni”, a declarat și medicul Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar.
„Astăzi am avut 200 de donări. Mâine reluăm activitatea la ora 8. Cred că am reușit să facem o activitate inimaginabilă. Au fost niște acte de bunăvoință și de prietenie din partea tuturor celor care au fost aproape și de corpul medical, și de pacienți. O solidaritate excepțională”, a spus medicul.
Și la spitalul Floreasca s-a mobilizat personalul medical. Toți cei 15 răniți grav internați în acest spital sunt în stare stabilă, dar au suferit arsuri și sunt la terapie intensivă. Pacienții au între 18 și 35 de ani, a declarat un reprezentant al spitalului.
El a declarat că toți pacienții au fost identificați de către rude, iar membrii familiilor au fost informați de starea sănătății lor.
Și reprezentanții spitalului Floreasca au spus că medicii s-au mobilizat în urma incendiului și au venit să ajute inclusiv rezidenți și studenți.