Ministrul de Interne, Petre Tobă, a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat

Data publicării:
tb

 

Petre Toba

Astăzi, după prânz, am primit din partea domnului ministru Tobă o solicitare de analiză a acestei lucrări”, a spus Tudor Prisăcaru.

Potrivit acestuia, ședința Consiliului Naționale de Etică ar putea să se reunească mai devreme de data de 11 decembrie când era programată următoarea ședință.

„Ședința CNE era planificată pe 11 decembrie. În funcție de programul dumnealor, pentru a se putea asigura cvorumul, vom face o solicitare de analiză dacă se pot întâlni mai devreme”, a explicat secretarul de stat.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat joi că dacă în cazul ministrului de Interne, Petre Tobă, va exista un verdict de plagiat, „nu poate fi decât o singură soluție”.

Potrivit unei anchete Press One, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, este suspectat că ar fi plagiat peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei sale de doctorat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...