Misiune dificilă pentru poliţiştii care lucrează de sărbători. Este perioada în care hoţii, tâlharii şi şoferii îi pun la grea încercare. Ca să vă faceţi o idee, numai în prima zi de Crăciun, agenţii au avut aproape 3.000 de intervenţii, au deschis sute de dosare penale şi au dat mii de amenzi.
Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai dificile pentru poliţiştii de la Rutieră. Zilnic se întâlnesc cu şoferi băuţi, pietoni neatenţi sau cu vitezomani.
Crina Eșanu, Brigada Rutieră București: Am avut de Crăciun, în prima zi de Crăciun, cu peste unu la mie alcool în aerul respirat, testat pe aparatul alcooltest. Colegii l-au preluat, au fost cu el la INML, cu procedurile legale, după care prietenul său pasager din dreapta s-a urcat la volan, să-și continue deplasarea cu foarte mare lejeritate, fiind depistat de colegii mei, de asemenea.
Reporter: Şi el consumase alcool?
Crina Eșanu: Absolut, tot peste unu la mie a fost în aerul respirat. Pietonii iar sunt o problemă. Se gândesc că e traficul liber. Nu sunt atenți să respecte semafoarele, nu sunt atenți să respecte regulile de circulație și de aici sunt cauzate foarte multe accidente.
În această perioadă, oamenii legii abia găsesc un moment de pauză. În fiecare minut primesc două apeluri prin sistemul de urgenţă 112.
Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române: În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de evenimente. Au aplicat peste 2.500 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 700.000 de lei. Printre infracțiunile săvârșite aș putea aminti aici infracțiunile de furt, infracțiunile de lovire sau alte violențe și infracțiunile rutiere.
În perioada sărbătorilor, cele mai multe apeluri pe care le primesc polițiștii sunt de la oameni care anunță că le-au fost sparte locuințele. Este și motivul pentru care cei mai mulți dintre aceștia își dotează casele cu sisteme de securitate și camere de supraveghere.
Până pe 31 decembrie, peste 20.000 de poliţişti, pompieri şi jandarmi vor fi în stradă, la datorie.