Patru persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite într-un grav accident petrecut în apropiere de Adjud. Mai multe ambulanțe și echipaje de descarcerare se află la fața locului.
ACTUALIZARE. Cele trei persoane rănite au fost descarcerate și transportate la spitalul din Adjud.
Din primele informații, se pare că microbuzul ar fi intrat în tir.
Potrivit ISU Vrancea, starea răniților este gravă. Două persoane sunt încă încarcerate.
„În microbuz se aflau șapte persoane. Din primele informații, patru sunt posibil decedate, alte trei - rănite grav, cu politraumatisme, două dintre acestea încarcerate. Sunt la fața locului fore de intervenție, pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea cât mai repede la unitățile de primiri urgențe din județ”, a spus Paul Bîndar, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.
Accidentul s-a petrecut în localitatea Ruginești, din apropiere de Adjud.
Circulația pe DN2-E85 este blocată în zona accidentului.