Sâmbăta Mare continuă seria zilelor cu temperaturi mai mari decât normalul pentru începutul lunii mai. În schimb, pe parcursul zilei, vremea va deveni ușor instabilă în aproape toate regiunile. Se vor înregistra maxime între 21 de grade Celsius în depresiunile estice și de 29-30 de grade în sud-estul țării.
În afară de Dobrogea și Crișana, acolo unde predomină soarele, norii își vor face treptat apariția în mai toată țara și vom avea parte de ploi de scurtă durată, tunete și fulgere, precum și intensificări ale vântului în Transilvania, Maramureș, Oltenia și Moldova.
În ceea ce privește noaptea de Înviere, va fi vânt puternic, mai ales spre finalul nopții, în schimb regimul termic va fi unul plăcut, cu temperaturi cuprinse între 9 grade în depresiunile estice și 17 grade pe litoral.