ACTUALIZARE. După zăpadă, vin ploile îngheţate şi poleiul. Meteorologii anunță că, treptat, precipitaţiile vor cuprinde toată ţara. O nouă atenţionare meteo cod galben a fost emisă pentru trei judeţe din Sud-Est.
În intervalul 06 ianuarie, ora 18 – 07 ianuarie, ora 12, în judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi va ploua, iar cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp, anunță meteorologii.
„În intervalul 6 ianuarie, ora 04 – 6 ianuarie, ora 22 temporar vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi în extindere treptată dinspre partea de sud-vest a teritoriului, cuprinzând cea mai mare parte a ţării.
Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri (5/6 ianuarie), depunerile de polei se vor semnala local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei, iar în prima parte a zilei de miercuri, 6 ianuarie, poleiul se va forma şi în restul Munteniei (inclusiv zona Municipiului Bucureşti) şi pe arii restrânse în Dobrogea.
După-amiaza şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (6/7 ianuarie) poleiul va fi prezent local şi temporar, mai ales în regiunile din jumătatea de nord a ţării”, se arată în informarea postată pe site-ul ANM.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și mai patru atenționări nowcasting cod galben de precipitații mixte și polei, după cum urmează:
- Între orele 07:00 și 10:00 pentru Municipiul București şi local în judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Prahova;
- Între orele 06:00 și 09:00 pentru Teleorman, Giurgiu şi Argeş;
- Între orele 05:50 și 09:00 pentru vestul județului Arad, extremitatea vestică a județului Timiș, sudul județului Caraș-Severin;
- Între orele 05:00 și 08:00 pentru judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea (inclusiv municipiile Craiova şi Slatina).