ACTUALIZARE 19.51. Conform estimărilor Centrului European de Prognoză a Vremii, în luna martie media temperaturilor va fi apropiată de ceea ce ar trebui să avem în mod normal în regiunile sudice şi sud-estice, unde vor fi zile cu temperaturi care pot trece de 15 grade şi asta chiar dacă precipitaţiile vor fi excedentare peste tot.
În luna aprilie, temperaturile vor fi modeste în mare parte din ţară şi doar prin sud-est se apropie de normal. Mai multe precipitaţii vor cădea în nord şi în centru.
În ultima lună de primăvară temperaturile medii vor fi normale în vest, sud şi sud-est şi mai scăzute în rest, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi destul de mari şi trec de 50...60 l/mp, mai puţin în sud şi sud-est unde vor fi normale. Aşadar, ne aşteaptă o primăvară ploioasă, cu temperaturi modeste în nord, în centru şi în est.
La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în est şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 2 grade în Dealurile de Vest. Izolat, în zonele joase va fi ceaţă.
Mâine, vremea se va încălzi în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, şi izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, ziua mai ales burniţe în Moldova, iar spre sfârşitul intervalului ploi în sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în Deltă şi 13 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -7 şi 5 grade. Se va semnala ceaţă, cu precădere în cursul nopţii, în zonele joase din sud, est şi centru.
Duminică, vremea se va menţine caldă, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă în Câmpia şi Dealurile de Vest. Înnorările se vor accentua treptat şi va ploua, ziua în regiunile vestice, apoi aria precipitaţiilor se va extinde cuprinzând cea mai mare parte a ţării. Izolat vor fi condiţii de polei. În zona montană, local se vor semnala precipitaţii mixte. Cu totul izolat se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în special ziua în estul şi sud-vestul teritoriului, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.
În București, la noapte, cerul va prezenta unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -2...0 grade.
Cerul va fi variabil mâine şi vor fi condiţii de ceaţă, mai ales noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade.