Administrația Națională de Meteorologie a lansat o atenţionare meteorologică de Cod galben de ninsori pentru mâine, 18 ianuarie, între orele 6.00 și 18.00.
„Pe parcursul zilei de vineri, 18 ianuarie va ninge în judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Bacău, iar în judeţele Iaşi, Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte, favorizând depuneri de polei. În cea mai mare parte a zonei montane va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, în special pe creste, viscolind şi spulberând zăpada”, anunță ANM.
Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări locale, temporare, cu viteze mai mari în sud şi sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 de kilometri pe oră.
Ninsorile se extind, astfel că ANM a transmis un al doilea mesaj de avertizare, pentru intervalul 18 ianuarie, ora 18.00, până în 19 ianuarie, ora 15.00.
„În noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă va ninge în Moldova, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Olteniei şi al Munteniei. Vântul va continua să sufle tare la munte (peste 90 de kilometri pe oră) şi va avea intensificări temporare, cu viteze de 55 - 60 kilometri pe oră îndeosebi în Moldova, Crişana şi Banat, viscolind şi spulberând zăpada.