În mod normal, circulația aerului la nivelul continetului european se face de la est la vest, dar există situații când această circulație se face de la nord la sud, respectiv de la sud la nord. În acest condiții apare o staționaritate a maselor de aer peste anumite zone.
În aceste zile, în partea de vest și de nord a Europei se află sub influența unui aer mai rece, polar, în timp ce partea de sud-est a continetului se va afla cel puțin trei-patru zile de acum încolo sub influența acestui aer tropical”, explică meteorologul Mihai Timu.
Vremea este deosebit de caldă pentru această perioadă, în aceste zile temperaturile ar fi trebuit să fie între 15 și 21 de grade.
„La mare, vremea va fi cel puțin identică în următoarele patru zile, soarele va fi prezent pe tot parcursul zilei. Vor fi valori de la 20 de grade în stațiunile din Delta Dunării până la 25 de grade în zona Constanței și în Mamaia”, mai spune meteorologul.
Vestea mai puțin bună este că apa mării nu s-a încălzit suficient, astăzi se înregistrau 12 grade în zona Constanței, iar de 1 mai vor fi în jur de 13-14 grade.
Și la munte va fi vreme frumoasă, atât luni cât și marți, iar de 1 și 2 mai se vor înregistra valori ale temperaturii de peste 15 grade în majoritatea stațiunilor. Însă, de 1 mai, în cursul după-amiezii, vor apărea norii în masivele nordice și vestice, unde, trecător, există posibilitatea unor averse și descărcări electrice.