O familie din Medgidia a trecut printr-un coșmar la propriu după ce s-a trezit în miezul nopții cu trei intruși în propria locuință. Indivizii i-au bătut, i-au stropit cu benzină și apoi le-au dat foc. Printre victime se află și un copil de 10 ani, o fetiță, care are arsuri de gradul I și II.
Patru persoane au avut în total nevoie de îngrijiri medicale. În afară de fetiță, o femeie de 43 de ani are arsuri de gradul II și III, iar doi bărbați de 41 și respectiv 42 de ani au leziuni traumatice și arsuri. În cazul bărbatului de 42 de ani, rănile suferite i-au pus în pericol viața, a constatat medicul legist.
A fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor calificat. În urma investigațiilor, au fost identificați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 57 de ani. Aceștia au fost reținuți de polițiștii de la investigații criminale și vor fi aduși în fața instanței pentru a fi arestați.
Între cele două părți ar fi fost un conflict mai vechi, iar cei trei bărbați care au fost reținuți ar fi vrut să se răzbune, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.
Editor : Luana Pavaluca