Medicul Valentin Calu, supraviețuitor al accidentului aviatic: Este dificil să fii pacient

Data publicării:
hol spital 1-1

 

„Mă simt mai bine, continuu procesul de recuperare. Echipa medicală este desăvârşită şi am condiţii excelente de tratament", a declarat, pentru Mediafax, dr. Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, rănit în accidentul aviatic din munţii Apuseni.

Întrebat cum este să fii medic şi totodată pacient, Valentin Calu a răspuns: „Foarte dificil". „Este foarte greu. Îţi modifică total perspectiva. Când eşti medic, înţelegi prin ce trece pacientul, dar acum simt ce simte el. Poate, ca medic, nu empatizez cu bolnavul. Sigur, această nouă postură îţi modifică modul în care priveşti relaţia cu pacientul. Altfel spus, descopăr frumuseţea uitată a lucrurilor simple", a mai spus medicul Valentin Calu.

Doctorul de la Elias a adăugat că începând din 20 ianuarie, ziua accidentului aviatic, vorbeşte mereu despre două zile şi două locuri de naştere. „De atunci, am două zile şi două locuri de naştere ", a spus Calu.

Întrebat când ar putea fi externat, medicul Valentin Calu a precizat că decizia aparţine echipei medicale din Cluj. „Externarea va fi făcută atunci când echipa medicală din spital va lua această decizie. Nu am nicio problemă să stau internat atât cât va fi necesar. Nu am nicio problemă să revin cu avionul în Capitală. De o săptămână învăţ, primesc şi savurez lecţii de omenie, una după alta. Ce aş mai putea spune despre accident? Că eram în avion şi ne-am lovit de brazi. Nu mai are rost. Sunt foarte mulţumit de tot ceea ce s-a petrecut cu mine după accident. Şi mai sunt impresionat de moţii de acolo, de la locul accidentului", a mai spus dr. Valentin Calu.

Medicul Valentin Calu este unul dintre cei cinci supravieţuitori ai accidentului aviatic din Munţii Apuseni în urma căruia au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”