Conform legii intrate în vigoare de doar o lună, fumatul este interzis în spaţiile publice închise, inclusiv în cele delimitate de doi pereţi şi un acoperiş. O formulare pe care unii aleşi vor să o schimbe.
„Din punctul meu de vedere, spaţiul public închis e împrejmuit de jur împrejur. În schimb, potrivit actualei reglementări, nu se poate fuma la nicio terasa care are două laterale. Ceea ce poate genera o problemă de logică pentru că o terasă nu poate fi spaţiu public închis”, spune deputatul Daniel Fenechiu, unul dintre principalii contestatari ai actului normativ.
Medicii spun însă că pentru a fi eficient, actul normativ trebuie să rămână cum este acum.
„Singura modalitate eficace de a proteja atât fumătorii, cât şi nefumătorii este fumatul în aer liber. Orice altă modalitate de fumare în spaţii care au mai mult de doi pereţi creşte fantastic de mult concentraţia de particule toxice. Practic, un fumător care stă la masă cu un nefumător pe o terasă semideschisă, care are trei pereţi şi un acoperiş, este clar dovedit că de 160 de ori creşte concentraţia produsului de degradare în saliva lui, fumează la fel de bine ca şi fumătorul. Pe de altă parte, cei care stau într-un spaţiu închis, aparent protejaţi de efectele fumatului de pe terasă, concentraţia creşte de trei ori”, explică Gabriel Tatu Chiţoiu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.
Potrivit studiilor, ţigările provoacă boli care ucid 100 de români în fiecare zi, iar 90% din cazurile de cancer pulmonar sunt cauzate de fumat. Cifre care nu par să-i impresioneze pe unii patroni de localuri şi clienţii fumători.
„Părerile sunt împărţite, nu poţi să îi împaci pe toţi, dar eu zic că e bine să se revină puţin la ce a fost înainte. De ce? E mai bine pentru business, se vede că a scăzut vânzarea. Tot aşteptăm fumătorii să revină. Nefumătorii lipsesc şi ei, au luptat atât pentru lege... Eu nu-i văd, aş vrea să îi văd cât mai mult”, spune Ionuţ Drăghici, reprezentantul unui local din Centrul Vechi al Bucureştiului.
Un fumător obligat acum să îşi aprindă ţigara la colţul străzii se plânge că stă în frig şi vânt. „Sper să modifice cât de cât legea, să putem fuma într-o cafenea. Să avem un spaţiu închis, diferit de nefumători”, propune acesta.
În Parlament au fost deja depuse amendamente ce prevăd amenajarea spaţiilor pentru fumat în localuri. Medicii au contraatacat cu statistici care arată că, într-un singur an, statul a cheltuit 1,2 miliarde de lei pentru tratamentul a două milioane de români care s-au îmbolnăvit din cauza fumatului.