Măsurile anunțate de MAI după incendiul din Bamboo

Data publicării:
monica dajbog

Ministerul de Interne a anunțat mai multe controale în clădirile „care desfăşoară activităţi cu public numeros”, începând chiar de astăzi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

„Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniel Dan, a dispus ca începând chiar din această seară să se intensifice controalele și verificările în toate imobilele care găzduiesc activități cu public numeros”, a spus purtătorul de cuvânt.

„De asemenea, vicepremierul si ministrul Dezvoltarii, Sevil Shhaideh, a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții demararea unui control care să verifice aplicarea legii în domeniu, pentru acest tip de construcții. Pentru acest lucru, se vor forma echipe mixte constituite din reprezentanți ai structurilor MAI și ai Inspectoratului de Stat în construcții”, a adăugat Monica Dajbog.

De asemenea, Carmen Dan a cerut ca toate structurile MAI care sunt implicate în ancheta deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București să acorde tot suportul necesar astfel încât aflarea adevărului să se facă cu celeritate, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Clubul Bamboo a fost mistuit de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă. 44 de persoane au fost rănite, dintre care cinci mai sunt internate în spital. Una dintre acestea este în stare gravă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum au ajuns bătrânii noștri să se lupte pentru banii lor în instanță, după ce statul le-a tăiat și 2.000 de...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile