Maşini căzute în groapă | Brigada Rutieră acuză RADET, iar directorul justifică situația: De 12 zile nu a fost niciun incident acolo

Data actualizării: Data publicării:
masini-groapa-lucrari-radet-ciprian-ciucu (2)

Valabilitatea acordului pentru realizarea lucrărilor de către RADET în Aleea Compozitorilor din Capitală, unde două maşini au căzut într-un şanţ, era depăşită, a precizat luni Brigada Rutieră.

„În urma verificărilor, s-a constatat faptul că, în data de 20 noiembrie, RADET a primit acord de intervenţie din partea Brigăzii Rutiere, valabil 48 de ore, în vederea realizării lucrărilor din Aleea Compozitorilor. De asemenea, s-a stabilit faptul că la data producerii evenimentului rutier valabilitatea acordului era depăşită, urmând a fi dispuse măsurile legale”, spun oficiali ai Brigăzii Rutiere.

În prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, respectiv dacă obstacolul a fost semnalizat corespunzător ori în caz contrar care sunt motivele nesemnalizării sau ale eventualelor deficienţe.

Directorul general al companiei Termoenergetica, Alexandru Burghiu, a declarat luni, pentru Agerpres, că a fost depusă o plângere penală împotriva a doi bărbaţi care ar fi aruncat indicatoarele ce semnalizau groapa făcută pe un şantier al RADET şi în care au căzut două autoturisme.

Burghiu mai spune că din groapă au fost scoase 9 indicatoare.

„Am scos vreo 9 indicatoare din groapă, și de-o parte și de alta a șantierului. Dacă ar fi dat cu mașina în primele, cele din celalalt capăt ar fi stat neatinse. Șantierul acela este de 12 zile și nu a fost niciun incident acolo”, a mai declarat Burghiu.

Duminică seara, două autovehicule care circulau pe Aleea Compozitorilor din Capitală au căzut într-un şanţ săpat în carosabil, parte a unei lucrări de termoficare, unul dintre şoferi fiind rănit uşor, a informat Brigada Rutieră.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri