Judecătorul Marius Tudose Badea şi-a propus, conform proiectului de management publicat pe site-ul Consiliului, continuarea procesului demarat în 2011, de raţionalizare a instanţelor şi parchetelor prin "redesenarea hărţii administrative judiciare", pentru a creşte eficienţa şi calitatea actului de justiţie.
Judecătorul Marius Tudose Badea (42 ani) este membru în consiliu din 2011.
El a intrat în magistratură în 1995 şi a fost judecător la Judecătoria Slatina, Judecătoria Sectorului 4 şi Judecătoria Sectorului 3. În cadrul acestei ultime instanţe a ocupat funcţia de vicepreşedinte, între 1 octombrie 2000 - 1 noiembrie 2001, şi pe cea de preşedinte, din 1 noiembrie 2001 până în 6 ianuarie 2011.
Noul vicepreşedinte este Bogdan Gabor.
Procurorul Bogdan Gabor (39 de ani) şi-a început cariera de magistrat în 1999 în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Între 2003 şi 2006 a deţinut funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, ulterior devenind prim-procuror adjunct al acestei instanţe. Din 2007 pana în 2010, Gabor a fost procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj. Apoi, până în 2012, a fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, iar din ianuarie 2012 a devenit membru al CSM.