Marea Britanie. Premierul anunță noi măsuri pentru reducerea numărului de imigranți

Data publicării:
cameron5287793-AFP Mediafax Foto-Carl Court 1

 

Normele de eligibilitate pentru ajutoarele de şomaj vor fi înăsprite, iar accesul la locuinţe sociale va fi limitat, relatează BBC News Online. citat de Mediafax.

Premierul a declarat, de asemenea, că cetăţenii britanici sunt „profund îngrijoraţi" de nivelul imigraţiei provenind din România şi Bulgaria. El a pus sub semnul întrebării şi principiul libertăţii de circulaţie în cadrul UE, precizând că acest drept nu poate fi „necondiţionat".

Astfel, noii imigranţi nu vor primi ajutoare de şomaj în primele trei luni. Plăţile vor fi oprite după şase luni, excepţie făcând situaţia în care aceştia au o şansă „reală" de a se angaja. „Obişnuitul test pentru locuinţă" pentru a stabili eligibilitatea pentru beneficii va fi înăsprit şi va fi introdus un prag minim pentru venituri. În plus, cei care nu îşi caută de muncă vor fi expulzaţi şi nu se vor putea întoarce mai devreme de 12 luni, iar amenzile pentru angajatorii care nu plătesc salariul minim vor creşte de patru ori.

Într-un interviu, premierul a declarat că precedentul Guvern laburist a făcut o „greşeală monumentală" prin nerestricţionarea accesului pe piaţa muncii în momentul în care Polonia şi alte nouă ţări din Europa Centrală şi de Est au aderat la UE în 2004, ceea ce a adus un număr mult mai mare de imigranţi decât se estima.

„Schimbăm normele pentru ca nimeni să nu poată veni în această ţară şi să aştepte să primească ajutoare sociale imediat", a declarat el pentru Financial Times. Liberal-democraţii au afirmat că schimbările „sensibile" vor „reinstaura încrederea" în sistemul de imigraţie şi vor „asigura că dreptul la muncă nu înseamnă neapărat dreptul de a pretinde" beneficii.

„Alte ţări din UE au deja politici similare şi iau în considerare cazul de a merge mai departe", a declarat vicepremierul Nick Clegg. „Accesul nelimitat la beneficii în ţările membre nu există", a continuat el.

Lucrătorii români şi bulgari au fost supuşi unor restricţii pe piaţa muncii din Marea Britanie de la aderarea ţărilor lor la UE în 2007, iar aceste măsuri cu caracter de tranziţie vor expira la sfârşitul anului.

David Cameron a pus sub semnul întrebării şi principiul libertăţii de circulaţie în cadrul UE, precizând că acesta nu poate fi „necondiţionat". El a declarat, de asemenea, că este momentul să se recunoască faptul că principiul libertăţii de circulaţie, un pilon fundamental al Uniunii Europene, a „devenit un declanşator pentru o mişcare vastă a populaţiei" şi trebuie reechilibrat.

David Cameron a sugerat că un viitor Guvern conservator după 2015 ar putea exercita presiuni pentru schimbări majore în vederea limitării numărului de imigranţi din ţările membre sau viitoare membre ale UE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”