„Mardeiaș”. Vorbe din argou în declaraţii publice

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

Se cade sau nu să faci pe cineva mardeiaş într-o declaraţie publică? Nu prea își are locul, dar dacă tot l-am auzit rostit, merită să ştim de unde vine. Cu toţii stim vreun mardeiaş ori vreun smardoi. E un cuvânt din argou şi înseamnă bătăuș, unul gata să se rafuiască oricând şi să dea cuiva o mamă de bătaie.

Cuvântul vine de la un verb de origine ţigănescă, din care avem în română, de foarte multă vreme, verbul "a mardi", adică "a bate". E atestat deja din anii 40 de lingvişti serioşi, printre care şi Iorgu Iordan. Dar mai vechi decât verbul, e substantivul care desemnează acţiunea, "mardeală", care a intrat în română pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Bătăuşul are fireşte, tot felul de nume: mardeiaș, marditor, mardoi. Cu diverse sufixe adică. Primul, „mardeiaş”, folosit de Elena Udrea, este și cel mai vechi. E atestat în română încă din perioada interbelică. În timp ce „mardoi” este în plină afirmare.

„Mardoi”, „a dat mardoiala” sau „smardoiala”, cu un „s” iniţial foarte expresiv. Şi „smardoi” nu mai înseamnă doar bătăuş, ci şi unul cu pretenţii de autoritate, gata să te ia la bataie. De aici expresia, tot argotică, „a o da în smardoială”, adică a fi arogant.