Malaezia. Un român a fost condamnat la moarte pentru trafic de droguri

Data publicării:
coca

 

Actualizare 13.10.Bărbatul este originar dintr-o comună prahoveană, a fost acasă anul trecut în iunie, înainte să ajungă în Malaezia. Inițial s-ar fi dus în Germania, acolo ar fi fost racolat de traficanți și ar fi acceptat să facă transportul. „Reprezentantul ambasadei Malaeziei va fi convocat la MAE, vrem să transmitem mesajul că pentru România, ca țară europeană, sentința capitală e inacceptabilă, contravine valorilor europene, a spus, pentru Digi24, George Ciamba, secretar de stat în MAE.

Actualizare 11.05. Decizia nu este definitivă, există două căi de atac. MAE spune că a făcut demersuri pentru a ajunge la un acord cu autoritățile din Malaezia în vederea unui transfer de deținuți, ca românul să își poată ispăși pedeapsa în țară, scăpând de execuție. Este însă o fază incipientă, nu a fost semnat deocamdată niciun acord.

Actualizare 10.15. Avocații de acolo ai bărbatului probabil vor ataca decizia. MAE va încerca să ofere asistență consulară tânărului, dar șansele acestuia de a scăpa sunt minime.  

Poliția noastră spune că nu trece o zi în care un român să nu fie prins cu substanțe interzise pe unul dintre marile aeroporturi din lume. 

În UE pedepsele pentru trafic de droguri sunt relativ blânde, dar în cele mai multe state din Asia și țările arabe pedeapsa este moartea.

______________________________

Judecătorul a considerat că apărarea nu a reuşit să ofere argumente rezonabile în faţa acuzării, potrivit New Straits Times.

Bărbatul, Ionuț Alexandru G., un şofer cu jumătate de normă, este suspectat că ar fi făcut trafic cu aproape 1,5 kilograme de metamfetamine, descoperită la verificarea bagajelor sale, pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, la 26 iunie 2012

Bărbatul a ascultat verdictul cu calm.

În urmă cu șase zile, un alt român, Ștefan Coroi, 29 de ani, mecanic, a primit opt ani de închisoare și zece lovituri de bici pentru posesie de droguri, tot în Malaezia. El a fost depistat pe aeroportul din Kuala Lumpur la 10 aprilie 2012, potrivit New Straits Times.

Metamfetaminele se produc în Olanda, în Turcia sau în Iran. Pe piaţa traficanţilor din Uniunea Europeană, un kilogram costă 10.000 de euro.

În statele asiatice şi în alte ţări îndepărtate, kilogramul poate ajunge şi la 100 de mii de euro, în funcţie de distanţa parcursă.

Traficanţii şi-au făcut deja un obicei în racolarea românilor. Conaţionalii sunt ieftini, cer în jur de o mie de dolari, iar statutul de cetăţeni europeni le permite să călătorească aproape oriunde.  

Precizări de la MAE:

Referitor la cazul românului din Malaezia, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Ministerul Afacerilor Externe, atât prin ambasada României la Kuala Lumpur, cât și la nivelul Centralei de la București, este la curent cu situația cetățeanului român și s-a implicat, în mod activ, încă de la apariția primelor informații cu privire la acest caz, prin demersuri de acordarea de asistenţă consulară.

Potrivit informaţiilor furnizate de misiunea diplomatică, a fost declanşată procedura apelului împotriva hotărârii de condamnare la moarte.

MAE menține, de asemenea, contactul permanent cu acesta şi cu avocatul său, dar și cu membrii familiei sale şi mai ales cu autorităţile locale.

Într-o scrisoare adresată omologului malaezian, ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlățean, își exprimă îngrijorarea față de cazul cetăţeanului român și face un apel în sensul reanalizării situaţiei acestuia şi evitării pedepsei capitale.  

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a dispus convocarea la sediul MAE a reprezentantului ambasadei Malaeziei la Bucureşti la nivel de secretar de stat pentru a transmite un apel către autorităţile malaeziene pentru evitarea pedepsei capitale pentru cetăţeanul român, din perspectiva faptului că statele din Uniunea Europeană au renunţat la această sancţiune maximă.

Pentru România şi pentru Uniunea Europeană pedeapsa capitala este inacceptabilă și contravine valorilor umane statuate la nivel internațional. Pedeapsa capitală constituie un afront la demnitatea umană, încalcă drepturile condamnaţilor şi nu este de natură să prevină în vreun fel crimele - acesta este și apelul comun transmis de 42 de miniştri de Externe ai statelor membre ale Consiliului Europei, semnat inclusiv de partea română, în data de 10 octombrie, cu prilejul  Zilei mondiale împotriva pedepsei capitale.

La nivel diplomatic, Ministerul Afacerilor Externe încă de la primele informaţii cu privire la această situaţie a demarat o colaborare foarte strânsă  cu partenerii europeni pentru identificarea celor mai adecvate căi de soluționare a acestor cazuri. Reamintim cel mai recent dialog pe acest subiect a avut loc cu ocazia vizitei ministrului afacerilor externe la Londra, prilej cu care cele două părți au agreat continuarea cooperării pentru a împărtăşirea experienţelor celor două state în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor de condamnare la pedeapsa cu moartea în state terţe. Totodată, în cadrul demersurilor complexe întreprinse de către MAE, partea română a colaborat şi va menţine această colaborare cu o serie de organizaţii internaţionale neguvernamentale, implicate în lupta pentru abolirea pedepsei capitale în lume.

Reamintim faptul că ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut, în marja Adunării Generale ONU din septembrie 2013, o discuţie cu omologul malaezian, ocazie cu care a fost reiterat interesul părţii române cu privire la situaţia cetăţenilor români, cât şi faptul că autorităţile române urmăresc atent desfăşurarea proceselor.

În acest context, reamintim avertismentele de călătorie deja postate pe site-ul MAE, cu privire la riscurile la care se expun cetăţenii români săvârșind infracțiuni legate de traficul şi consumul de droguri în state în care aceste fapte sunt pedepsite cu pedeapsa capitală. Malaezia are o politică extrem de dură în privinţa combaterii traficului şi consumului de droguri. Conform legislaţiei locale, pedeapsa cu moartea se aplică automat (indiferent de naţionalitate şi de cantitatea transportată) persoanelor implicate în traficul de droguri. Posesorii de droguri sau de stimulente amfetaminice pentru consum propriu se sancţionează atât cu închisoarea pe termen lung, cât şi cu pedepse corporale.

Ministerul Afacerilor Externe derulează în prezent o amplă campanie de informare a cetățenilor români asupra riscurilor la care se expun dacă se implică în activități de cărăușie și consum de droguri. În baza unui acord de colaborare semnat încă de anul trecut și reactualizat în luna septembrie 2013 între Ministerul Afacerilor Externe şi Consiliul Național al Audiovizualului, sunt difuzate în prezent o serie de materiale audio-video de informare a cetățenilor români, atât pe posturile de radio si televiziune naționale, cât și a celor locale. Campania mai cuprinde atât un parteneriat cu TVR, cât și postarea în spații publice, în cinematografele din spațiile comerciale, precum și în zonele centrale din București a unor panouri informative. De asemenea, în următoarea perioadă vor fi realizate o serie de acţiuni informative în centrele universitare din țară, ocazie cu care vor fi prezentate, în mediul universitar, campaniile derulate de MAE pe această temă.

Totodată, în cadrul ansamblului de demersuri realizate de MAE în acest caz, menţionăm organizarea de reuniuni de lucru la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor române (DIICOT, Ministerul Justiţiei, Agenţia Naţională Antidrog, Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi consulul Ambasadei României în Malaezia).

Ca urmare a activităţii acestui grup de lucru, autorităţile române au demarat procedurile necesare încheierii unui Acord bilateral cu partea malaeziană de transfer al condamnaţilor.

Informații suplimentare:

Măsuri întreprinse de MAE 

- Prin intermediul MAE, cetăţeanul român beneficiază de serviciile unui avocat, cât şi de  legătura cu familia sa.

- Pe parcursul tuturor termenelor procesuale, reprezentantul Ambasadei a fost prezent în sala de judecată.

- Cetăţeanul român a fost vizitat periodic de către reprezentantul Ambasadei.

- Atât Centrala MAE cât şi o serie de misiuni diplomatice române sunt în contact cu  o serie de ministere de externe europene, încă de la debutul acestui caz, în vederea identificării celor mai adecvate mijloace de asistenţă consulară în astfel de cazuri.

- Totodată, în contextul eforturilor depuse, o delegaţie din Centrala MAE a efectuat o vizită la Kuala Lumpur pentru a urmări la faţa locului desfăşurarea proceselor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri