Lucian Boia: Dacă monarhia habsburgică ar fi devenit o confederație de popoare egale, nu sunt sigur că românii din Transilvania ar fi dorit unirea
Lucian Boia constată că la începutul secolului XX națiunile europene se apropiaseră foarte mult în plan economic și intelectual, însă pe plan politic erau contradicții mari și nu numai între principalele puteri, ci și între micile state.
„Eu nu cred că războiul era o fatalitate. Putea să nu fie război, dar a fost și altă istorie nu cunoaștem”, subliniază Lucian Boia.
Istoricul afirmă că Austro-Ungaria nu putea rămâne impasibilă la asasinarea prințului moștenitor, arhiducele Franz Ferdinand, în Serbia și că trebuia să reacționeze cumva.
„A reacționat cu bună știință. A vrut într-adevăr pedepsirea Serbiei, a vrut un război cu Serbia, fără să se gândească la faptul că războiul ăsta ar putea să devină altceva decât un simplu război limitat între cele două țări. În rest a fost multă inconștiență. Nu și-au dat seama ce fac”, susține istoricul.
S-a ajuns însă la un război în toată Europa, un prim război mondial care a fost și primul război tehnologic, în care s-au folosit submarine, tancuri și avioane.
Lucian Boia mai spune că poate că Germania ar fi câștigat o carte albă, fără învingători și învinși, cu puterile occidentale.
„Ceea ce însemna că ar fi câștigat totuși războiul, fiindcă îl câștigase deja în răsărit. Germania ocupase un teritoriu imens în răsărit, de unde rușii se retrăseseră: Polonia, țările baltice, Bielorusia, Ucraina. Toate astea erau deja sub control german. Dacă Germania obținea o pace albă în Apus, în Răsărit câștigase atât de mult încât însemna că a câștigat războiul.
România intră în 1916 în război, de partea Franței și a Marii Britanii, însă istoricul susține că România nu era pregătită pentru un conflict și a deschis două fronturi în același timp (în nod, în Transilvania, împotriva austro-ungarilor și germanilor, în sud, împotriva bulgarilor și germanilor), frontul românesc fiind cel mai lung front al primului război mondial.
„Astăzi nu prea avem ce să spunem, fiindcă lucrurile au ieșit bine pentru România, sigur, cu jertfe enorme. Putea să nu iasă bine. În mintea lui Brătianu cu siguranță era că Antanta va câștiga războiul. Ceea ce nu era sigur, putea să-l câștige și Germania și atunci ar fi fost de rău pentru România. Că a gândit bine, că a fost noroc, i-a ieșit bine lui Brătianu”, afirmă istoricul Lucian Boia.
În condițiile acestea, era cu adevărat un ideal național unirea cu Transilvania?
„Opinia publică, în majoritatea ei, cei care aveau oarecare cultură, înclinau spre o alianță cu Antanta și mai curând spre Transilvania decât Basarabia. Transilvania arăta și arată mai bine decât Basarabia, e mai mare, mai frumoasă, mai bogată, mai apropiată de civilizația occidentală și care dăduse României foarte mult, începând cu Școala Ardeleană. În Basarabia românii o duceau mult mai rău, indiferent de ce i se poate reproșa Austro-Ungariei. (...) Basarabia era mai primejduită, procesul de deznaționalizare mersese foarte departe. În Transilvania românii erau un corp compact care dispunea de instrumentele necesare de a-și menține naționalitatea. Situația era mult mai gravă în Basarabia”, susține autorul cărții „Primul Război Mondial – Controverse, paradoxuri, reinterpretări”.
Pe lângă Școala Ardeleană, Transilvania dăduse și mișcarea națională din Transilvania, iar din obiectivul reiese că nu ar fi unirea, ci drepturi egale, emancipare social și culturală pentru românii transilvăneni, susține istoricul.
„Sigur că exista și visul unirii cu România, dar se afla pe alt plan”, consideră autorul.
„În 1918, dorința de unire a fost evidentă. Altă soluție pentru ei nu exista. Dacă monarhia habsburgică ar fi devenit o confederație de popoare egale, nu sunt deloc sigur că românii din Transilvania ar fi dorit să se unească cu România. Erau tot felul de proiecte. Nu trebuie să exagerăm și să spunem că încă de la Mihai Viteazul românii au vrut să fie împreună”, mai spune Lucian Boia.
El adaugă că nu pune sub semnul întrebării Adunarea de la Alba Iulia.
„Încerc să o pun în termenii ei reali. Adunarea de la Alba Iulia este o adunare doar a românilor din Transilvania. Nu-i reprezintă și pe ceilalți. Procentele erau 53-54% români, iar ungurii, germanii și care mai erau, erau aproape jumătate. Adunarea de la Alba Iulia este expresia de unire a românilor, adică a ceva mai mult de jumătate din populația Transilvaniei. Orice țară, orice provincie aparține tuturor locuitorilor ei, fără discriminare”, susține Lucian Boia.
El întărește ideea că Adunarea îi privește doar pe români și că nu a fost un referendum și că „n-a fost organizat în condițiile normale ale unui referendum, fiindcă Armata Română deja se afla în Transilvania”.
„Astăzi nu prea ar corespunde normelor democratice, ceea ce nu înseamnă – nu vreau să fiu interpretat greșit – că românii din Transilvania nu doreau cu toții, în condițiile de atunci, unirea cu România. Chiar dacă se făcea referendum, ar fi câștigat tot acest proiect al unirii cu România”, subliniază istoricul.
Totodată, despre primul război mondial, mai exact deznodământul lui, Lucian Boia spune că România putea să rămână neutră. În plus, dacă Germania n-ar fi fost atât de dur pedepsită, poate că ca nazismul nu ar mai fi apărut. Mai mult decât atât, el consideră că primul război mondial este evenimentul fondator al lumii în care trăim, dar și evenimentul fondator al României Mari.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
