Lista preliminară a viitorului guvern. Ramona Mănescu ar putea prelua Fondurile europene

Data publicării:
12112012 20guvern-38286

Agricultura şi-ar putea păstra şeful, pe conservatorul Daniel Constantin. De asemenea, Puiu Haşotti ar putea rămâne ministru al Culturii, Dan Şova ar putea fi tot ministru pentru relaţia cu Parlamentul, iar Titus Corlăţean ar putea rămâne la Externe.

Pentru Interne se vehiculează două nume - cel al actualului ministru, Mircea Duşa, şi cel al ministrului delegat pentru Administraţie, Radu Stroe. În schimb, în fruntea nou-înfiinţatului Minister al Administraţiei şi Dezvoltării Regionale ar putea fi desemnat Liviu Dragnea.

Dacă Raed Arafat va părăsi Ministerul Sănătăţii, în locul său ar putea veni doctorul Florian Popa, fost director general al Centrului Naţional de Perfecţionare Postuniversitară a medicilor şi farmaciştilor din subordinea ministerului, în prezent rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davilla.

Liberalii şI social-democraţii au făcut şi un schimb de ministere. Finanţele ar putea fi preluate de liberalul Daniel Chiţoiu, iar Apărarea de Gabriel Oprea.

Actualul premier a subliniat că este pregătit ca, în jurul datei de 21 decembrie, să prezinte programul de guvernare, structura şi membrii viitorului Cabinet, pentru a cere votul de învestitură din partea Parlamentului.

Guvernul Ponta II va avea 22 de miniştri

Administraţie şi Dezvoltare Regională - Liviu Dragnea

Interne - Radu Stroe sau Mircea Duşa

Transporturi - Relu Fenechiu

Fonduri Europene - Eugen Orlando Teodorovici, consilierul lui Ponta, senator PSD sau Ramona Mănescu, PNL

Lucrări Publice - Eduard Hellvig

Finanţe - Daniel Chiţoiu

Comerţ - Constantin Niţă

Energie - Iulian Iancu

Buget - Varujan Vosganian

Educaţie - Ecaterina Andronescu

Mediului - Rovana Plumb

Agricultură - Daniel Constantin

Comunicaţii - Dan Nica

Cultură - Puiu Haşotti

Externe - Titus Corlăţean

Apărare - Teodor Dobriţoiu sau Gabriel Oprea

Sănătate - Raed Arafat sau Florian Popa

Justiţiei - Mona Pivniceru

Muncă - Mariana Câmpeanu

Mediu social - Liviu Marian Pop

Relaţia cu Parlamentul - Dan Şova

Economie - Varujan Vosganian

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri