Lagărul din Deltă. Au fost perioade în care la Periprava în fiecare noapte mureau doi sau trei deținuți
Acum Periprava este unul dintre cele mai izolate sate din Deltă, un sat sărac, aflat pe graniţa cu Ucraina. Acum 50 de ani însă, Periprava era spaima deţinuţilor politic, un adevărat lagăr de exterminare. Abandonat încă din anii 70, fosta colonie de muncă păstrează în tăcere poveştile zguduitoare a peste 100 de morminte fără nume şi a mii de deţinuţi încarceraţi în condiţii inumane, pentru convingerile lor politice.
„Era lagăr de exterminare. Ei îl numeau colonie de muncă, uneori când se abăteau de la ideea de colonie, îl numeau lagăr de muncă. În realitate era lagăr de exterminare...”, povestește Constantin Pavlovici, fost deținut politic. „Mureau oamenii pe capete, dezinterie, apa Dunării o beam, mâncare slabă ... au început să bată pentru normă”, spunea Benedek Nagy, un alt fost deținut politi.
Mărturiile supravieţuitorilor, dar şi ale istoricilor care au documentat colonia de muncă Periprava din judeţul Tulcea sunt cutremurătoare. Începând cu iulie 1959, toţi deţinuţii de drept comun închiși în lagăr sunt mutaţi în alte colonii, iar în Deltă sunt aduşi deţinuţi politici din penitenciarele Aiud, Gherla şi Constanţa. Peste 1.100 de „contrarevoluţionari", aşa cum i-a denumit regimul, au fost internaţi în locurile de muncă obligatorii. Cei mai mulţi dintre ei erau adepţi ai legionarilor, aspru pedepsiţi de regimul comunist pentru orientarea lor politică.
„La Periprava, deţinuţii au fost folosiţi la construirea digului, defrişarea stufului, desţelenirea terenului din zonă, creşterea animalelor într-o fermă zootehnică aflată în subordinea unităţii, dar şi la construirea unei şosele cu o lungime de 2,5 km, care urma să devină cale de acces către colonie" se spunea în Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967).
Departe de orice urmă de civilizaţie, în colonia de muncă s-au stins, din cauza condiţiilor inumane, peste o sută de deţinuţi politici. Au fost perioade în care, în fiecare noapte, la Periprava mureau doi sau trei deţinuţi. Trupurile lor erau abandonate zile în şir pe puntea bacului, iar apoi erau aruncate în gropi comune, arată mărturiile unor foşti deţinuţi. Puţinii supravieţuitori ai regimului îşi amintesc primul contact cu lagărul.
„Când s-a deschis trapa aia de sus a început aerul rece de afară să facă un condens aşa, ca un norişor. Am încercat şi eu să urc până sus să văd cum e aerul. Când am ajuns la jumătatea scării, mi-a venit rău, aerul de afară m-a tăiat așa, odată, şi m-am târât înapoi ca melcul în carapacea mea”, povestea Nicolae Ianasi, fost deținut politic.
Colonia de muncă a fost condusă, înainte de 1964, când a redevenit penitenciar de drept comun, de trei comandanţi: Dumitru Condurache, Ion Ficior şi Nicolae Cristea.
Împotriva lui Ion Ficior, IICCMER a făcut plângere pentru genocid la Parchetul Înaltei Curți.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
