Un bărbat de 56 de ani a fost depistat cu o alcoolemie uriașă după ce a lovit cu mașina trei autoturisme parcate pe o stradă din orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, potrivit Mediafax.
Polițiștii din Covasna au anunțat, marți, că un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei după ce a lovit cu mașina trei autoturisme parcate pe o stradă din Sfântu Gheorghe, a avut un rezultat de 2,71 gr/l alcool pur în sânge în cazul primei probe recoltate și 2,80 gr/l alcool pur în sânge în cazul celei de-a doua.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs duminică seara și a fost anunțat prin 112.
La locul accidentului l-au găsit pe șoferul în vârstă de 56 ani care, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat aparatul etilotest apoi a fost condus la spital unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
După primirea rezultatelor de la spital, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere.
Editor web: Liviu Cojan