De o parte şi de alta a pistei se afla mesele unei terase de pe malul Begăi. Nici clienţii, dar nici bicicliştii nu se simt deranjaţi de acest lucru, însă singurii care trebuie sa fie atenţi sunt ospătarii.
Terasa restaurantului se amenajează de ani buni, în fiecare vară, pe malul Begăi. În acest an, însă, angajaţii s-au trezit cu pista lângă mese.
„Sincer, nu, nu mă deranjează, atât timp cât am pe unde să merg”, spune un biciclist.
Unii fac haz de necaz: „În drum spre Iosefin (un cartier din Timişoara, n.r.) mai luăm şi câte-un mic”, spune un alt biciclist.
Nici clienţii nu sunt prea deranjaţi: „Cred că încurcă mai mult personalul, în momentul în care vine să ne servească. Noi nu avem nicio problemă”. „Mie mi se pare perfect, sincer. E o super ofertă, doi în unul”, glumeşte alt client.
Primarul Timişoarei încearcă să remedieze problema. „Există două posibilităţi: fie se cedează tot terenul acela, ca să nu mai fie mese de o parte şi de alta, în sezonul cald, fie se poate ajunge şi la desfiinţarea pistei de biciclete”, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei.
Pistele de biciclete construite de-a lungul malurilor Begăi fac parte dintr-un proiect european cu o finanţare de 50 de milioane de lei.