La Oradea, gropile sunt un semn că a venit primăvara

Data publicării:
18032013 20gropi-55387

Şoferii care circulă pe şoseaua dintre vama Borş şi Oradea spun că gropile din Drumul Naţional 1 au apărut încă din timpul iernii.

Pe cei zece kilometri ai şoselei, craterele au ajuns să fie numărate cu zecile. Unele au o adâncime de 20 de centimetri şi depăşesc în lungime un metru şi jumătate.

Şoferii spun că astfel de gropi reprezintă un pericol uriaş, mai ales că în zonă limita maximă de viteză este de 100 de kilometri la oră.

La această viteză, întâlnirea cu o groapă din asfalt poate duce la producerea unor accidente, avertizează conducătorii auto.

Până acum, nu a fost luată nicio măsură pentru astuparea craterelor.

Turiştii spun că de cealaltă parte a graniţei, în Ungaria, drumurile sunt fără cusur, deşi vecinii maghiari s-au confruntat cu o stare de urgenţă şi cod roşu de ninsori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri