Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale. Ce alte privilegii au parlamentarii

Data publicării:
Klaus Iohannis declaratii presidency.ro noiembrie 2015 2

Ordonanţa prin care salariile demnitarilor ajung la sume cuprinse între 13 şi 20.000 de lei, lunar, urma să fie discutată la finalul sesiunii. Unii parlamentari susţin că intenţia Comisiei de Muncă ar fi fost să o modifice, astfel încât de majorări să aibă parte şi parlamentarii fără funcţii, care au venituri de 5.000 de lei pe lună.

Cristina Pocora: Ideea pe care ar dori să o pună în practică cei de la PSD ar fi să mărească şi indemnizaţiile parlamentarilor. Este puţin cam mult. Este obligatoriu, din punctul meu de vedere, ca, în priorităţile actualului ministru al Muncii, să existe legea salarizării unitare. Este nevoie pentru a nu mai permite astfel de derapaje.

Sunt chiar deputaţi cu funcţíi care recunosc că difereneţele dintre salariile lor şi cele ale colegilor sunt nejustificate. Şi, evident, că cele mici trebuie majorate.

Florin Iordache: Nu e normal ca deputaţii să aibă ... aşa mare diferenţa între salariul unui deputat şi salariul Biroului Permanent. În legea salarizării unitare, fără îndoială, trebuie umblat la acest decalaj care a rămas între membrii Biroului Permanent şi deputaţii simpli.

Senatorii au avut aceeaşi problemă, aşa că au respins ordonanţa fără să clipească.

Cristiana Anghel: Pe împărţirea asta politică, în Biroul Permanent sunt oameni care au intrat de pe locul doi şi trei. Adică cu alte cuvinte ar fi trebuit să stea acasă. E, cum să aibă el salariu de trei ori mai mare decât îl am eu?! Dacă se va face o lege a salarizării, unde fiecare e pus la locul lui, atunci, da. Până atunci, niciunul.

2015 nu a fost totuşi un an rău pentru parlamentari. Şi-au majorat cu 1.000 de lei sumele pentru cazare şi transport şi au obţinut, din nou, pensii speciale.

Privilegiile aleşilor

4.600 de lei pentru cazare

1.400 de lei pentru transport

Pensii speciale

- un mandat - 1.500 de lei

- două mandate - 3.100 de lei

- trei mandate - 4 .600 de lei

Anghel Stanciu, deputat PSD: Cred că puterea supremă în stat, care e reprezentat de parlament, are nevoie de un nou impuls, nu se poate face resetarea clasei politice așa cum cere strada, cum cer anumite forțe politice cu un parlament de doi bani.

Ion Vărgău, secretar general al Senatului: Avem nevoie, după calculele noastre, avem nevoie de 36 de milioane de lei.

Tot parlamentarii au primit şi bani în plus de la bugetul de stat - 45 de milioane de lei pentru deputaţi şi 36 de milioane de lei pentru senatori. Suplimentările au fost obţinute în urma unui scandal pe cinste în comisiile de buget.

Ștefan Viorel: Cum puteţi explica acestei ţări că în 2015 a funcţionat cu 100 de lei şi în 2016 îi trebuie 150 ca să funcţioneze aceeaşi instituţie?

Andreea Paul: Nu am venit nici să mint, e un calcul, s-ar putea să ne încadrăm, e o estimare. Andreea, tu crezi că ei mint? Sau ce crezi tu? Crezi că mint? Sunt convinsă de asta. Cred că au făcut o şmecherie.

Banii necesari pentru salariile majorate ale angajaţilor şi consilierilor parlamentari nu vor veni, toţi, de la începutul anului, ci pe măsură ce se fac rectificări bugetare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”