Miercuri, polițiștii bucureșteni au efectuat trei percheziții domiciliare în Capitală, iar la una dintre adrese l-au găsit pe principalul suspect. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani.
În locuința acestuia, oamenii legii au găsit hainele pe care le-a purtat în timpul jafului, rucsacul în care a îndesat banii și 70% din suma furată.
Bărbatul a fost dus la audieri, iar în următoarele ore procurorul va emite ordonanță de reținere pe numele acestuia, ulterior urmând să ceară arestarea.
Conform anchetatorilor, autorul jafului din 25 mai, a pierdut la ruletă aproximativ 22.000 de lei din suma furată. Tânărul, care nu are antecedente penale, a intrat în toaleta unui centru comercial imediat după jaf, unde s-a bărbierit şi şi-a schimbat hainele, apoi a plecat acasă, după care a mers la cazinoul unde a pierdut o parte din bani.