Cum ați văzut în timpul mandatului prezidențial tot acest efort de integrare a România în NATO?
Emil Constantinescu: Aș dori să plec din prezent, pentru că anexarea Crimeei de către Rusia, cu încălcarea nu numai a tratatului dintre cele două țări, dar și a tratatului de la Budapesta prin care alături de Statele Unite și Marea Britanie, Rusia garanta independența și integritatea Ucrainei, ne face să ne gândim nu numai ce s-ar fi putut întâmpla, dacă acum România nu ar fi fost membră NATO, dar și ceea ce s-ar fi putut întâmpla la începutul mandatului meu în 1996, când România nu era membră NATO. S-a uitat că în perioada mandatului meu, chiar la început, mai întâi Parlamentul belarus votase unirea cu Rusia, apoi în Parlamentul ucrainean s-a pus problema unirii cu Rusia de către zona rusofonă, iar Parlamentul fostei Iugoslavii votase unirea cu Rusia. Când am preluat mandatul, România era singura țară care încheiase un trat cu fosta Iugoslavie, de fapt cu regimul Miloșevici, tratat care, dacă l-aș fi respectat, România nu ar fi putut să intre în NATO. Parteneriatul strategic cu Statele Unite a fost cel care a protejat România. În baza parteneriatului strategic cu Statele Unite mi-am permic chiar fără ca Statele Unite să-mi ceară, și pot să spun asta foarte clar, nu mi s-a cerut acest lucru, să anulez, în urma unui pretext o întâlnire de 40 de minute a avioanelor care transportau arme și muniții din Rusia pe aeroportul Priștina, să anulez survolul. Toate aceste lucruri n-ar fi fost suficiente, dacă nu ar fi fost dublate de un anume tip de politică. Pe de o parte, renunțarea la orice fel sfidare față de Rusia, și am încercat în paralel cu radicala schimbare către vest, către NATO, către Uniunea Europeană, să creez o relație de încredere cu Rusia, în acel moment Rusia să nu aibă o reacție violentă sau necontrolată. Iată că NATO ne mai ajută încă o dată. Nu a existat în această formă atunci. Nu pot să nu îmi amintesc, în momentul în care am luat decizia 60-65% din sondajele de opinia atunci nu apreciau, și eu personal am pierdut și NATO atunci a căzut în opțiunile românilor în două săptămâni cu 25%. Sigur, era emoțional. Mulțumind încă o dată poporului român, pentru că din instinct mai mult decât urmând anumite linii politice a dorit să se integrezeîn vest, să se integreze în NATO, care era și poarta prin care se putea ajunge în Uniunea Europeană. Și nu numai că a dorit, a plătit un preț cumplit, social. Eu știu ce au însemnat reformele, pentru că NATO nu însemna numai Armata, care a cunoscut și ea o reconstrucție severă, dură, plătită, dar, în același timp, fiecare om din țara asta a plătit reformele economice și sociale din timpul mandatului meu. Cred că astăzi, cu onestitate, dacă fiecare se gândește cel puțin poate să spună: nu a fost în zadar.