Întârzieri de până la trei ore în Gara de Nord

Data publicării:
tren agerpres-1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Stimaţi călători, CFR Infrastructură implementează în această perioadă un sistem de dirijare a traficului pe raza Bucureşti-Ploieşti. Din această cauză, trenurile care circulă pe această relaţie vor ajunge cu întârziere în staţiile de destinaţie.”

„Două ore și jumătate, de la Câmpina. În tren au spus că se fac niște lucrări pe la Periş si cam atât. In rest prea multe informații, nu, că strică.”

„A fost vorba că întarziem o oră.

Câte ore ați avut întârziere?

Numai 4. Zicea delegatul trenului, „dom'le mi-e ruşine să mă mai întălnesc cu oamenii, că nici eu nu știu ce să le mai spun”. De când umblu in București așa ceva n-am pățit.”

„Am stat în Ploiești vreo trei ore. Restul nu știu că am dormit până la 7 și ceva. Suntem așteptați, avem serviciu, avem delegații și ne așteaptă.”

Neplăceri au fost nu doar pentru călători, ci şi pentru cei care i-au aşteptat în frig în gară. Printre ei, şi prietenul unei sportive care urmează să plece în Franţa, la un campionat.

„ O aștept de la 8:15 de azi-dimineață să apară la București, să se prezinte la cantonament, să iși urmeze programul de antrenament, nu e singura sportivă care merge în Franța care se află în acest tren și timpul trece.”

Lucrările la sistemul de dirijare a traficului au început pe 7 decembrie şi ar trebui să se termine astăzi.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Începând cu data de 7 decembrie și până astăzi, Compania Națională de Căi Ferate, testează sistemul de dirijare a căii ferate, efectuându-se lucrări între Chitila si Brazi.

Sunt întârzieri din acest motiv foarte mari pentru toate plecările și sosirile din Gara de Nord. Cele mai afectate garnituri sunt cele de pe ruta Satul Mare – Bucuresti Nord, unde sunt afișate 200 de minute, şi trenurile care vin din Brasov sau Bacau cu întârzieri de peste 120 de minute. Sunt afectate și trenurile care pleacă din Capitală spre toate zonele țării.

Se circulă și în cursul zilei de astăzi în condiții speciale, de tip cale liberă, un tip de circulație manuală.

Citiţi şi

CFR explică de ce este afectată circulaţia trenurilor între Buftea şi Chitila 

Întârzieri de zeci de minute la trenurile care ajung în Gara de Nord din București

Angajații CFR spun că situația se va remedia astăzi, și că aceste teste trebuie efectuate pentru siguranța cetățenilor și pentru un trafic mai bun.

Compania Națională de Căi Ferate explică printr-un comunicat de ce este afectată circulaţia trenurilor între Chitila și Brazi.

„CFR SA testează noul sistem de dirijare a traficului ERTMS nivel 2, pe segmentul feroviar Chitila - Brazi

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că pe segmentul Chitila – Brazi unde se testează noul sistem de dirijare a traficului ETCS/ERTMS nivel 2, trenurile circulă, în cursul zilei de azi, în condiţii speciale, de tip cale liberă.

Trenurile de călători aflate în circulaţie vor înregistra întârzieri pe segmentul feroviar Bucureşti – Ploieşti, deoarece pe toată perioada testării noului sistem de dirijare a traficului se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers.

Lucrările de punere în funcţie a noului sistem de coordonare şi dirijare a traficului feroviar afectează circulaţia trenurilor care tranzitează staţiile de cale ferată Bucuresti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti.

Proiectul pilot ETCS/ERTMS nivel 2 are ca principal scop întocmirea unui set de reguli de operare din punct de vedere tehnic şi comercial, conform normelor europene. Acest set de reguli de operare, împreună cu echipamentele speciale montate în cale, vor constitui baza de implementare a acestui nou sistem pe tot Coridorul IV paneuropean. Principalele lui beneficii sunt îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei şi creşterea capacităţii de transport.

Pentru informaţii actualizate despre orele de sosire sau de plecare în/din staţia Bucureşti Nord călătorii sunt rugaţi să acceseze direct link-ul http://www.cfr.ro/webcam.php, iar pentru trenurile înscrise în circulaţie să solicite informaţii la numărul de telefon 021/9521.

CFR SA mulţumeşte publicului călător pentru înţelegere şi le cere scuze pentru întârzierile înregistrate în aceste zile în graficul de circulaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Justin Bieber recunoaște că are „probleme cu furia”. Declarații tulburătoare după ce a fost surprins...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Obiceiurile europene legate de duș care îi șochează pe americani. Unul din ele privește spălatul zilnic
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lara Flynn Boyle, actrița din „Twin Peaks”, împlineşte 55 de ani. Povestea fostei iubite a lui Jack Nicholson
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa