Înmormântare transmisă live pe Facebook, încheiată cu amenzi și un dosar penal
Data actualizării: Data publicării:
O înmormântare din Timiș s-a încheiat cu amenzi și dosare penale. Polițiștii au fost anunțați că în localitatea Chișoda zeci de persoane participă la o procesiune religioasă.
Oamenii legii au ajuns la cimitir după încheierea înmormântării. Pe baza imaginilor transmise live pe o rețea socială, polițiștii au reușit să-i identifice pe organizatorul evenimentului și pe câțiva dintre cei care au participat.
Au fost date 12 amenzi în valoare de 500 de lei pentru participanți, iar organizatorul a fost sancționat cu 10.000 de lei și i s-a făcut dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.