Foto: Facebook
„Conform declaraţiilor apărute în presă a unor reprezentanţi ai organizaţiilor din turism doresc să le spun că turismul nu este apanajul unei persoane sau alta, cu atât mai mult cu cât unii dintre aceştia provin din politică, ceea ce nu reprezintă în mod necesar o abordare echilibrată şi dezinteresată. Cred de asemenea ca am încercat să avem o abordare cât mai constructivă în ceea ce priveşte turismul românesc”, a declarat Florin Jianu într-un comunicat citat de Mediafax.
Comunicatul vine după ce preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a declarat marţi într-o conferinţă că mai puţin de 3% dintre angajaţii din turism ştiu cum îl cheamă pe ministrul de resort, Florin Jianu, care nu promovează turismul, iar patronatele din domeniu au ajuns să o regrete pe Maria Grapini.
Florin Jianu i-a dat replica şi lui Alin Burcea, vicepreşedintele ANAT, care a afirmat că a reţinut din mandatul acestuia că există nişte clustere, care sunt o prioritate.
„Din mandatul dumnealui am reţinut că există nişte clustere. Cred că sunt mari, mici, şi vreau să-mi iau şi eu unul acasă, iar altul vreau să-l fac cadou la prieteni. Nici nu ştim prea bine ce sunt aceste clustere, am înţeles că sunt nişte asociaţii...Mi-aş fi dorit ca domnia sa să participe la evenimente şi să fie mult mai prezent în piaţă”, a spus Alin Burcea.
Clusterele în turism, spune Florin Jianu, reprezintă un model de bună practică, susţinut şi de reprezentanţi de la cel mai înalt nivel ai Organizaţiei Mondiale a Turismului.
Săptămâna trecută, a adăugat ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, secretarul general al OMT, Taleb Rifai, a fost prezent în România pentru a lansa o „iniţiativă unicată” la nivel global, clusterul de turism dedicat tinerilor, iniţiativă lăudată şi de presa internaţională.
„Dânsul şi aici îl citez a declarat că - România este o ţară autentică, dinamică, ce poate reprezenta viitorul turismului şi al inovării în Europa. Prin lansarea acestui cluster de turism dedicat tinerilor, ne poziţionăm ca prima ţară din lume ce preia această initiativă, o initiativă cu care ar trebui să ne mândrim şi să încercăm să fim toţi parte la construcţia ei”, a mai declarat Florin Jianu în comunicat.
Şi Nicolae Bucovală, preşedintele patronatului Mamaia şi unul dintre cei mai mari investitori din turismul de pe litoral, a declarat marţi că nu este mulţumit de activitatea ministrului Jianu.
„Vreau turişti şi vreau să facem investiţii şi să fim lăsaţi în pace. Vrem o lege care să funcţioneze în ţara asta. Lăsaţi-mă cu clusterele. Vrem prezenţa ministrului turismului pe litoral. Aici sunt 54% din locurile de cazare pe toată ţara. Vrem să putem discuta şi noi cu el, altceva ce să promovăm? Vrem o lege care să ne dea voie să investim cu veselie”, a afirmat Nicolae Bucovală.
În replică, Florin Jianu a mai spus că pentru a ajuta turismul a iniţiat şi modificarea legii privind voucherele de vacanţă, iar cheltuielile în urma folosirii acestora de către turişti vin tot în ajutorul industriei turismului.
„Susţinem prin politicile noastre parteneriatul public privat şi aici amintesc schema de ajutor de stat cu privire la investiţii în turism, care este gata şi aceasta nu sprijină agenţiile de turism ci investiţiile în structuri de cazare şi agrement! Aceste demersuri consider că sunt constructive şi moderne şi care cu siguranţă vor aduce beneficii turismului şi României. Eu voi continua demersul dezinteresat şi constructiv de a introduce instrumente moderne într-un turism dominat de lupte şi mize mici! Acesta e pariul meu!”, a încheiat Florin Jianu.