Unele clădiri din localitatea Vişina, judeţul Tulcea, au fost acoperite de nămeţi de până la 5 metri. O bătrână care nu mai ieşise din casă de două zile a fost scoasă din zăpada troienită până la streaşină.
Patruzeci de militari de la batalionul 307 Infanterie Marină Babadag sau, pe scurt, „Lupii Deltei” sunt salvatorii care au scos din zăpadă sute de săteni care ar fi fost şi acum izolaţi de restul judeţului, dacă ei n-ar fi intervenit.
Însă nu doar munca din satele tulcene le-a dat bătăi de cap soldaţilor. Pe drumurile judeţene a fost greu să înainteze chiar şi cu camioanele Armatei.
În unele locuri, camioanele rămâneau pe loc, iar militarii mergeau la pas, înaintea mastodonţilor pe roţi, pentru a face drum cu lopeţile. Altfel, riscau să rămână ei înşişi înzăpeziţi, în plin câmp.
De o zi şi o noapte au avut nevoie militarii să parcurgă drumul de la Babadag la Vişina. Dimineaţă, conform ISU Tulcea, şaptesprezece localităţi erau izolate. Seara, au mai rămas doar 10.