Video&Foto Incident la Troița de la Piața Universității: Gelu Voican Voiculescu, bătut până la sânge, scuipat și alungat de revoluționari

Data actualizării: Data publicării:
VOICAN-VOICULESCU
Foto: Inquam Photos / George Călin

La Troița din Piața Universității din București a avut loc un incident neașteptat. Mai multe persoane l-au bătut până la sânge, l-au scuipat și l-au alungat pe Gelu Voican Voiculescu de la Troița dedicată eroilor căzuți la Revoluția din 1989.

voican voiculescu batut inquam george calin 1
voican voiculescu batut inquam george calin 1

Foto: Inquam Photos / George Călin

ACTUALIZARE 18:10 Bărbatul care l-a lovit cu cârja pe Gelu Voican Voiculescu, în Piaţa Universităţii, a fost prins de polițiști și dus la audieri. El riscă amendă sau chiar dosar penal dacă împotriva lui va fi depusă plângere penală.

ACTUALIZARE 17:15 - Jandarmeria Capitalei l-a identificat și îl caută, în continuare, pe cel care l-a lovit cu un baston în cap pe Gelu Voican Voiculescu, oficialii insituției precizând că agresorul are circa 65 de ani, nefiind cunoscut cu antecedente la adunările publice.


Știrea inițială:

Încă de la sosire, Voican Voiculescu a fost huiduit de cei prezenți, apoi au început actele de violență. A fost lovit, împins, chiar și scuipat, spun surse de la fața locului. A fost nevoie de intervenția jandarmilor, și, în ciuda faptului că au intervenit rapid și au reușit să îl extragă pe Voican-Voiculescu din mijlocul mulțimii furioase, revoluționarul nu a scăpat ușor - s-a ales cu capul spart. 

Citiți și:
Jandarmeria București nu l-a identificat, dar îl caută pe agresorul lui Gelu Voican Voiculescu

VIDEO | Momentul în care Gelu Voican Voiculescu este lovit în cap de un revoluționar

Fostul vice prim-ministru Gelu Voican Voiculescu a venit, sâmbătă, în Piața Universității, locul unde se desfășoară un eveniment de comemorare a eroilor Revoluției, el fiind huiduit de oamenii prezenți la manifestație, aceștia strigând: „Criminalule, cum ai tupeul să vii aici?”.

Gelu Voican Voiculescu a venit în Piața Universității, locul unde mai multe oficialități, între care președintele Klaus Iohannis, au depus coroane de flori, pentru cinstirea eroilor Revoluției, la 30 de ani de sângeroasele evenimente din decembrie 1989.

Fostul vice prim-ministru a fost huiduit de oamenii prezenți în centrul Capitalei. Ei au strigat: „Mi-ai omorât copiii, tu cu Iliescu”, „Criminalule!, „Cum au tupeul să vii aici?”.

Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată, alături de Ion Iliescu, în dosarul Revoluției, cazul aflându-se pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). El este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Recent, el a fost în mijlocul unui scandal legat de un concert al Institutului Revoluției Române, instituție pe care o conduce. Mai multe organizații civice au contestat, vineri, evenimentul organizat de Institut, pentru care s-ar fi alocat 100.000 de euro de la bugetul de stat. Ulterior, sâmbătă, evenimentul a fost anulat.

Fotografii: Inquam Photos / George Călin 
Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri