Incident halucinant: O elevă de 7 ani rănită la școală, dusă de profesori acasă plină de sânge și lăsată în grija unui frate de 12 ani

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta igsu

Incident halucinant la o școală din județul Suceava. O elevă de 7 ani de la școala din Pătrăuți, care s-a accidentat într-o pauză, a fost dusă acasă de profesori și lăsată în grija fraților ei, cel mai mare având 12 ani. Găsită de părinți plină de sânge, fetița a ajuns într-un final la spital, unde a și fost operată. Inspectoratul Școlar Județean a deschis o anchetă.

Incidentul a avut loc marți, la școala gimnazială din Pătrăuți. Fetița de şapte ani s-a rănit după ce a căzut de pe o balustradă, în timpul unei pauze. În loc să o transporte la spital, directoarea școlii și o învățătoare au decis să o ducă acasă, unde a fost lăsată în grija fraților, părinții fiind la muncă.

Nicolai Giurcă, tatăl elevei: La ora patru jumate, când am ajuns acasă, m-a uitat la fată, se vedea tot sânge pe ea, am sunat la 112, soția a schimbat-o și am plecat la spitalul județean Suceava.

Copila a fost transportată de o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde a și fost operată.

Mircea Macovei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava: O pacientă în vârstă de 7 ani cu o plagă în regiunea genitală, în urgență s-a practicat toaleta mecanică și chimică a plăgii, sutura acesteia, în prezent evoluția este favorabilă, prognosticul fiind favorabil.

Tatăl fetei este revoltat de reacția profesorilor.

Nicolai Giurcă, tatăl elevei: Copilul ăla, în timpul ăla, putea să facă hemoragie internă, putea să se întâmple ceva în timpul ăsta...

Cadrele didactice din școala de la Pătrăuți consideră că au procedat corect, dat fiind faptul că nu s-au mai confruntat cu o astfel de situație. Pofesorul care era serviciu în acel moment a fost primul care a aflat de incident.

Radu Jureschi, profesor: Am fost chemat de un grup de copii care m-au anunțat că o fetiță plânge la intrarea în școală. Mi-au spus că pe o balustradă metalică care se află la intrare, fetița s-ar fi urcat sus, a alunecat și s-ar fi lovit. Am chemat pe doamna învățătoare, pentru că n-am putut să... nu vroia să vorbească fetița cu mine.

Directoarea școlii a fost cea care a sunat la dispensarul din localitate şi a stat de vorbă cu o asistentă, care i-ar fi spus să sune la 112. Tot ea afirmă că asistenta i-ar fi spus că doar părinţii pot însoţi copila în ambulanţă. Din acest motiv, după ce a încercat să ia legătura cu părinții fetiței, directoarea a decis să o urce în maşină şi să o ducă acasă.

Mihaela Grijincu, director Școala Gimnazială Pătrăuți: Am sunat la dispensar și cadrul medical mi-a spus că ei nu se pot deplasa în școală, trebuie să sunăm la 112, dar trebuie să fie un părinte care să ducă copilul la spital. Am luat-o cu doamna învățătoare, împreună cu o colegă, am suit-o în mașină și am plecat acasă. Acasă părinții nu erau de găsit, era un frate mai mare și l-am rugat să deschidă ușa ca să o primească în casă ca s-o lăsăm în casă.

La Pătrăuți a venit și un inspector școlar, care a deschis o anchetă și care spune că modul în care au acționat profesorii nu a fost corect.

Lucian Dimitriu, inspector școlar ISJ Suceava: Conform regulamentului, trebuia sunat la 112, copilul dus la spital de unul dintre profesori.
Reporter: Cu sau fără părinte?
Lucian Dimitriu: 
Dacă era o urgență nu mai stăm, mergem și ducem copilul, despre ce vorbim?

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri