Incendiul din clubul Colectiv | Bilanț agravat: 30 de morți, 90 de răniți grav. Anchetă: 29 dintre răniţi sunt greu de identificat

Data publicării:
club colectiv - lumanari-oameni-agerpres-1.11.2015

 

Foto Agerpres

Digi24 vă ţine la curent cu tot ce se întâmplă, corespondenţii Digi24 sunt în punctele-cheie şi transmit cele mai noi informaţii.  

Cei care pot furniza sau au nevoie de informații pot suna la numerele de urgență 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.


ACTUALIZARE 17:50 Un comunicat al Ministerului Public anunță că dintre persoanele internate în cele 12 unități sanitare ale Capitalei, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitățile specifice pentru stabilirea identității unui număr de 29 persoane.

De asemenea, toate cele 26 de persoane decedate de la Institutul Mina Minovici au fost identificate și au fost efectuate autopsiile medico-legale dispuse de procuror.

În ceea ce privește ancheta, au fost ridicate noi mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc incendiul de vineri seara.

De asemenea, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei.

La sediul Poliției Capitalei, continuă audierile de martori. În continuare se verifică starea de sănătate a persoanelor internate în unitățile spitalicești, pentru a se stabili care dintre acestea pot fi audiate, precizează comunicatul.

ACTUALIZARE 17.31 Unul dintre pacienții de la Bagdasar-Arseni a încetat din viață. Este vorba despre o femeie. Numărul deceselor ajunge astfel la 30.

De asemenea, autoritățile anunță că 29 dintre răniți nu au fost încă identificați.

ACTUALIZARE 16.48. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat duminică, la Guvern, că este posibil să mai fie înregistrate încă aproximativ 20 de decese în „următoarea perioadă” în rândul celor răniților în urma incendiului izbucnit, vineri seară, în Club Colectiv.

ACTUALIZARE 16.00. „Ţinând cont de circumstanţele producerii acestui dezastru, felul în care s a produs incendiul, incinta, producerea de gaze toxice, faptul că era o incintă neaerisită... faptul că oamenii din cauza panicii s-au călcat, s-au bulucit spre ieşire, dar şi datorită arsurilor, toate aceste circumstanţe fac ca prognosticul să fie sever şi sigur, evaluăm, estimăm faptul, prin prisma datelor, că numărul deceselor poate creşte semnificativ”, a declarat Ioan Lascăr. 

ACTUALIZARE 15.10. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că persoanele care au fost în club Colectiv, vineri seară, au inhalat inclusiv cianuri.

ACTUALIZARE 14.10. O italiancă de 20 de ani și un român de 35 de ani, răniți în urma incendiului de vineri seară, sunt în stare gravă la spitalul SRI.

ACTUALIZARE 13:20. Declarațiile medicilor de la Bagdasar-Arseni:

Am deschis noi săli de operație. Avem tot ce ne trebuie.

Mobilizare exemplară. Avem gărzi duble. Întregul nostru personal s-a mobilizat. Acest spital are experiența unor intervenții. Din punct de vedere organizatoric, am fost pregătiți pentru astfel de situații.

Funcționăm la capacitate completă. Putem asigura îngrijirea acestor pacienți la standarde înalte.

Situația pacienților, în număr de 7, este dramatică. Suprafața arsă a corpului este de minimum 30%, ceea ce face îngrijirea lor o problemă delicată. Marele risc pentru acești pacienți este contaminarea externă.

Persoana care a decedat în această dimineață avea 90% suprafață corporală arsă, șansele de supraviețuire sunt sub 1% în astfel de cazuri.

Nu există niciun pacient în afara oricărui pericol, de aceea acești pacienți sunt monitorizați.

Beneficiem de o solidaritate exemplară de la firme care s-au oferit cu tratamente și medicamente pentru acești pacienți. Beneficiem de un sprijin psihologic din partea unor voluntari pentru familiile victimelor.

Evoluția celor șapte pacienți depinde de suprafața afectată de arsură, de localizarea arsurilor la nivelul corpului, de potențialul biologic, și un factor important, abnegația, talentul și priceperea personalului medical.

Evoluția este total imprevizibilă pentru o arsură. Oricât ne-am dori noi să ne luptăm, se poate întâmpla ca starea unui pacient ars să se schimbe de la o oră la alta.

Noi avem ajutorul și susținerea conducerii spitalului, a ministerului, a medicilor din Israel care au venit benevol să ne ajute și cu sfaturi și anumite tipuri de tratament foarte bune. Pot chiar să preia pacienți ca să-i trateze în Israel, dacă starea lor permite acest lucru.


ACTUALIZARE 12.20. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că statul român va plăti toate operaţiile.

De anul trecut avem un program pentru pacienţi în stare critică, acum cred că îi vedeţi utilitatea”, a spus ministrul.

El a adăugat că o echipă de medici israelieni se află în România şi operează la spitalul Bagdasar Arseni. Medicii israelieni vor merge apoi la Spitalul Universitar.

ACTUALIZARE 11.55. Ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a venit la club Colectiv pentru a aduce un ultim omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în tragedia de vineri seară. Într-o discreţie absolută, a venit, a aprins lumânări şi a pus flori la locul tragediei.

Hans Klemm a declarat că a fost profund impresionat de ceea ce s-a întâmplat, acesta fiind motivul pentru care a ales să vină. El a povestit că, în urmă cu 3 ani, în SUA s-a întâmplat un incident asemănător, în urma căruia zeci de persoane au murit. El a subliniat că are încredere că ancheta îi va pedepsi pe cei vinovaţi.

ACTUALIZARE 11.30. 50 dintre răniţi au identitate probabilă. Procurorii spun că nu există certitudine în privinţa identităţii lor, încearcă să o stabilească. Rănile sunt cauza pentru această situaţie.

Autorităţile şi medicii încearcă să îi identifice pe răniţi. Aproape o treime dintre cei internaţi mai ales cei grav răniţi au identitate probabilă, iar datele avute în urmă cu câteva zeci de minute arătau că sunt trei persoane a căror identitate nu era deloc stabilită.

Toate aceste zeci de persoane sunt în stare deosebit de gravă, sunt inconştiente şi medicii nu puteau lua legătura cu ele.

Identificarea victimelor este o etapă care trebuie parcursă în cadrul anchetei penale.

ACTUALIZARE 11.25. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu: 80 - 90 de răniţi sunt în stare critică. 

Vă spuneam aseară ca sunt 35 în stare critică şi pe lângă ei sunt foarte mulţi în stare gravă, din cei 146 internaţi ieri numărul celor gravi şi critici e foarte mare, se apropie de 80-90”, a spus ministrul.

ACTUALIZARE 11.20. Optzeci de locuri. Atât era capacitatea declarată a clubului, potrivit unuia dintre asociaţi, Paul Cătălin Gancea. Declaraţia scrisă, pe propria răspundere, datată 6 noiembrie 2014, a fost depusă la Primăria Sector 4, în dosarul pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Legea prevede obligativitatea obţinerii autorizaţiei funcţionării comercianţilor din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor doar pentru unităţile de alimentaţie publică cu o capacitate de peste 100 de persoane.

Potrivit normelor de apărare împotriva incendiilor, este interzisă depăşirea capacităţii declarate.

ACTUALIZARE 11.00. Numărul persoanelor care au murit după incendiul de la Colectiv a ajuns la 29.

O altă tânără a decedat la Spitalul de Arşi. 

ACTUALIZARE 10.55. O tânără care era în Colectiv la momentul tragediei a venit cu o dubă a poliţiei la Poliţia Capitalei, pentru a povesti ce s-a întâmplat. Fata este însoţită de mama ei.

ACTUALIZARE 10.51. O femeie de 31 de ani, rănită în incendiu, a murit la Spitalul Bagdasar Arseni, a declarat Raed Arafat.

Avea arsuri pe mare parte din suprafaţa corpului. 

Medicii au încercat să o salveze timp de 40 de ore.

ACTUALIZARE 10.20. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a venit la Spitalul Militar: „Aşa cum le stă bine militarilor, şi-au făcut şi de data aceasta datoria şi le mulţumesc. De asemenea, stăm în continuare la dispoziţie cu capabilităţile militare, vă precizam, şi ieri că două avioane sunt pregătite, dacă va trebui ca unii bolnavi să fie redistribuiţi în ţară, mă refer la bolnavi sau răniţi internaţi în alte spitale. Suntem pregătiţi cu două avioane echipate şi cu două elicoptere”.

ACTUALIZARE 10.05. Medicii legişti au identificat toate cele 27 de persoane care şi-au pierdut viaţa în incendiu. 

ACTUALIZARE 10.00. 35 dintre tinerii răniţi în incendiul din clubul Colectiv se zbat acum între viaţă şi moarte. Starea lor este extrem de gravă.


În timpul nopţii, a fost conservată zona tragediei, acolo sunt poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, nimeni nu are voie să intre în zona clubului.

Anchetatorii se vor întoarce pentru a continua cercetarea la faţa locului. Este unul dintre cei mai importanţi paşi din anchetă.

Ieri anchetatorii au stat 12 ore pentru a aduna probe, a face măsurători şi pentru a afla răspunsuri la foarte multe întrebări: cum a fost posibil ca într-un astfel de club, 400 – 500 de oameni să nu poată fi evacuaţi, cum a fost posobil să nu existe mai multe căi de evacuare, etc.

Scuarul din faţa clubului a devenit un adevărat altar. Încă din timpul nopţii oamenii au venit cu flori şi lumănări, nu sunt doar rude, prieteni sau cunoştinţe ale victimelor, ci şi persoane care au privit tragedia la televizor şi au considerat că este bine să vină să aducă un omagiu în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în clubul din Bucureşti.

Ancheta - încadrare controversată, susţin specialiştii în drept

Deşi au fost ridicate probe de la locul tragediei şi au avut loc si primele audieri, procurorii nu au pus încă pe nimeni sub acuzare pentru ce s-a întâmplat în clubul Colectiv. Ancheta a fost preluată de Parchetul General, iar dosarul este deschis pentru omor calificat, o încadrare controversată în acest moment.

Procurorul General Tiberiu Niţu a explicat ieri că procurorii au luat decizia schimbării încadrării faptelor legate de incendiu după ce cauza a fost preluată de la Parchetul Capitalei, în omor calificat şi distrugere calificată, deşi, susţin specialiştii în drept, aceste infracţiuni presupun intenţia săvârşirii faptelor.

Tibeiru Niţu a subliniat însă că este o încadrare de început şi că se poate schimba dacă se va ajunge la punerea sub acuzare a unor persoane.

Deocamdată, ancheta se desfăşoară in rem, adică referitor la fapte, nu la persoane.

La Parchetul General trebuie să ajungă actele legate de autorizaţiile pe care le aveau cei care administrau clubul.

Ieri, Raed Arafat spunea că pompierii nu ştiau de existenţa acelui club, că nu s-a cerut autorizaţie pentru prevenirea şi stingerea incendiilor de la ISU Bucureşti. Pe de altă parte, edilul sectorului 4 spunea că toate actele emise de primărie au fost conform legii.

La Parchetul General trebuie să ajungă actele legate de autorizaţiile pe care le aveau cei care administrau clubul.

Ieri, Raed Arafat spunea că pompierii nu ştiau de existenţa acelui club, că nu s-a cerut autorizaţie pentru prevenirea şi stingerea incendiilor de la ISU Bucureşti. Pe de altă parte, edilul sectorului 4 spunea că toate actele emise de primărie au fost conform legii.

Şi poliţiştii din Bucureşti vor face audieri în dosarul incendiului de la clubul Colectiv. În ultimele 24 de ore, investigatorii au stat de vorbă atât cu cei care se aflau în club la momentul producerii incendiului cât şi cu medicii care îi îngrijesc pe răniţi.

Au fost lămurite doar câteva aspecte şi au rămas foarte multe întrebări fără răspuns.

Azi, în faţa ofiţerilor de la Serviciul omoruri, ar urma să vină cei trei patroni şi administratori de local, ca să le explice anchetatorilor cum au fost dobândite toate avizele, de ce într-o hală atât de mare, la subsol, era doar o cale de ieşire, de ce au fost căptuşiţi pereţii cu buretele care s-a aprins imediat.

Au fost vizionate imagini, probele cele mai importante de până acum se vor trimite la laboratoarele criminalistice.

Medicii de la IML trebuie să finalizeze autopsiile, iar datele colectate vor fi şi ele analizate de poliţişti.

Este o anchetă prioritară pentru toţi poliţiştii şi procurorii.

Citiți și:

Cine sunt patronii clubului Colectiv
Declarația martorului care spune că a fost primul care a anunțat Departamentul de Urgență
Incendiu în clubul Colectiv din Capitală. 27 de persoane au murit, 162 au fost rănite. Declaraţii cutremurătoare de la faţa locului. Cod roşu în spitalele din Bucureşti 
VIDEO. Declaraţii cutremurătoare ale martorilor la incendiul din clubul Colectiv: "Cine a fost mai tare trăieşte"
Incendiul din clubul Colectiv | Presa străină: Tragedia "a lăsat România uluită"
Martor la incendiul din clubul Colectiv, pentru Digi24: "Când a ajuns la tavan, focul s-a extins în 3 - 5 secunde, parcă era benzină"
Ce spun reprezentanţii firmei care au organizat show-ul pirotehnic din clubul Colectiv
VIDEO. Mobilizare fără precedent la Centrul de transfuzii din Bucureşti
Klaus Iohannis, la Spitalul Floreasca: Sunt cutremurat şi revoltat. Am indicii că nu au fost respectate reglementările legale
I. Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca: "Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli"
EXCLUSIV. Mărturie șocantă a firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv
Dr. Monica Pop: „Am sperat că n-o să mai văd niciodată tragedia pe care am văzut-o la cutremurul din 77. Uite că se repetă”
Prevederi legale pentru spaţii în care au loc evenimente cu sute de persoane
GRAFICĂ Digi24. Momentul izbucnirii focului în club Colectiv
În Colectiv şi-a pierdut viaţa şi mama a cinci copii, angajată a clubului. Venise la muncă în locul unei colege
Patriarhia face apel la solidaritate

Martor: A fost haos. Am ajuns cu taxiul la spital

Mama unei tinere rănite în Colectiv: Puteam fi în locul părinţilor care şi-au pierdut copilul

VIDEO. Senegalezul N'Doye, în lacrimi după tragedia din Colectiv

Martor la incendiul din Colectiv: "Sunt multe persoane de negăsit. Cine ar trebui să intervină ca aceşti oameni să fie găsiţi?"

FOTO VIDEO. Aproximativ 12.000 de oameni comemorează în stradă victimele din clubul Colectiv


 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic