Captura Digi24" />

Incendiu la un restaurant din Snagov, acoperișul s-a prăbușit. Localul nu avea autorizație de securitate la incendiu și fusese amendat

Data actualizării: Data publicării:
incendiu la un restaurant
Incendiu puternic la un restaurant din Snagov. Pompierii spun că intervenția e "dificilă și de lungă durată". FOTO> Captura Digi24

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă la un restaurant din Snagov, în zona pontonului, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. Intervenția este dificilă și de lungă durată, au transmis pompierii, care au suplimentat echipajele trimise la fața locului. Acoperișul localului s-a prăbușit parțial. Autoritățile au avertizat despre riscul de incendiu de acolo încă de acum jumătate de an.

ACTUALIZARE 10.10. Intervenția pompierului se complică, structura de lemn a acoperișului s-a prăbușit parțial.

Focul nu a fost încă stins, deși intervenția durează deja de trei ore.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri.

Ultimul control la local a avut loc în mai. După verificările de atunci, proprietarii localului au primit amenzi de 600.000 de lei, din care 50.000 lei pentru că restaurantul nu avea autorizație de securitate la incendiu.

Până acum nu a fost identificată o cerere de obținere a acestei autorizații, au declarat reprezentanții ISU.

Știrea inițială:

Un apel la 112 a alertat echipele de intervenție.

Au fost alertate 9 autospeciale de stingere, SMURD, descarcerare.

Echipele ajunse la fața locului au constatat că flăcările s-au extins la întregul acoperiș. Suprafața afectată este de 500 de metri pătrați.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În incintă erau mai multe persoane, care au reușit să iasă la timp. Potrivit sursei citate, nu sunt victime.

Pompierii intervin cu autoscara pentru stingere de la înălţime pe două laturi ale clădirii. În spatele restaurantului se află pădurea, așa că pompierii au luat măsuri pentru a evita extinderea focului spre acea zonă. Pompierii spun că intervenția e dificilă și de lungă durată.

Patronul localului a transmis că localul care a fost distrus aproape total era renovat recent. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri