Incendiu puternic în sectorul 3: Au ars șase case, o persoană a fost rănită
Data actualizării: Data publicării:
Un incendiu puternic a izbucnit luni seara, în Sectorul 3 al Capitalei, șase proprietăți fiind cuprinse de flăcări. O persoană a suferit arsuri la mâini, au anunțat oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București.
ACTUALIZARE ora 20:00. Se pare că incendiul a fost provocat de explozia unei butelii, iar focul s-a propagat apoi foarte rapid, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov.
Femeia rănită are 60 de ani și prezintă arsuri la nivelul mâinilor și picioarelor. Ea a fost transportată la Floreasca.
În zona unde a avut loc incendiul s-au mai petrecut astfel de evenimente în trecut, iar pompierii s-au alimentat cu apă din rețeaua de hidranți din apropiere.
Pagubele sunt însemnate, dar în acest moment incendiul este localizat, nu mai prezintă pericol de extindere, iar specialiștii vor începe cercetările din interior.
Conform sursei citate, incendiul are loc pe Strada Meiului, existând posibilitatea ca acesta să se extindă.
O femeie în vârstă de 60 ani a fost intubată și transportată la Spitalul Floreasca, scrie Mediafax.
În total, la fața locului au fost trimise 14 autospeciale de stingere. De asemenea, la locul intervenției au fost trimise și cinci echipaje SMURD. Flăcările au cuprins șase proprietăți, fiind afectată o suprafață de 600 de metri pătrați.