Incendiu într-un bloc din Arad. Locatarul, salvat de un trecător

Data publicării:
pompieri mediafax

O tânără care trecea pe stradă a observat cum fumul gros ieşea pe fereastra apartamentului şi a sunat imediat la 112. Apoi a urcat în bloc şi a bătut la uşă până când tânărul care adormise înăuntru i-a deschis. Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi au reuşit să stingă focul după aproape o oră.

„Intervenția a fost destul de dificilă, din cauza apartamentului inundat cu fum dens și a casei scărilor inundată cu fum”, spune un pompier.

Tânărul de 26 de ani venise de o săptămână din Italia, în vizită la nişte prietene. El spune că aveau probleme cu maşina de spălat rufe care scăpa apă şi probabil s-a produs un scurt circuit.

Vecinii susţin însă că au avut numai probleme cu tinerii italieni pe care i-au reclamat de mai multe ori la Poliţie.

Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul şi cine va suporta pagubele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri