În primele şase luni ale anului, poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au organizat 776 de acţiuni operative, sub supravegherea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), dintre care 311 au fost intervenţii de amploare. În cadrul acestor acţiuni au fost făcute 2.826 de percheziţii domiciliare, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
În urma celor 776 de acţiuni au fost destructurat 156 de grupări, constituite din 1.467 de persoane, dintre care 752 au fost arestate.
În cadrul acţiunilor pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri au fost prinse 55 de grupări, formate din 454 de persoane, dintre care 255 au fost arestate.
De asemenea, au fost confiscate 251,99 kilograme de droguri, dintre care 84,02 kilograme de droguri de mare risc şi 167,92 kilograme de droguri de risc, precum şi 24.421 comprimate, în valoare totală de aproximativ cinci milioane de euro.
În cadrul acţiunilor din primul semestru au mai fost destructurate 33 de grupări suspectate de trafic de persoane, formate din 197 de persoane, dintre care 127 au fost arestate. Alte 45 de grupări, formate din 557 de persoane, dintre care 236 au fost arestate, au fost destructurate pe linia combaterii finanţării terorismului şi spălării banilor, iar 23 de grupări, formate din 259 de persoane, dintre care 134 au fost arestate, erau specializate în infracţiuni informatice.
Au fost confiscate aproape 24 kg de aur
Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea DIICOT sau în acţiunile proprii de urmărire penală, au confiscat 962.840 de euro, 31.997 de dolari, 23,81 kilograme de aur, 1.446 de milioane de lei, bani proveniţi din operaţiuni ilicite, precum şi 174 de cărţi de credit false.
De asemenea, în primul semestru al anului, poliţiştii de la investigaţii criminale au destructurat 110 grupări care comiteau infracţiuni stradale, formate din 521 de persoane. În urma cercetării acestora, 174 de persoane au fost arestate.
Dintre infracţiunile comise de membrii grupărilor, 50 la sută au fost infracţiuni cu violenţă, 30 la sută fapte de şantaj, taxă de protecţie şi cămătărie, 10 la sută au reprezentat ultraje contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi tot 10 la sută au fost fapte de prostituţie şi proxenetism.
"În urma activităţilor desfăşurate, infracţiunile stradale au scăzut cu 14,01 la sută. Au scăzut infracţiunile de omor în stradă cu 25 la sută, cele de tâlhărie comise pe stradă au scăzut cu 26,77 la sută, iar infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice au scăzut cu 14,83 la sută", a precizat Poliţia Română.