Politicianul i-a comparat, indirect, pe demonstrantii din Piaţa Universitatii cu fasciștii.
„Forţa străzii, dacă o raportăm la ceea ce înseamnă populaţia României, vă daţi seama că vorbim despre o anumită forţă a străzii. Dacă la 20 de milioane ies în stradă 100.000, 200.000, 300.000, nu poți să ţii cont de cei 300.000 şi să-i ignori pe ceilalţi 18 milioane”, a declarat Ilie Sârbu, senator PSD, pentru gândul.info.
„Parlamentul este singurul for politic al unei naţiuni, dar ne-a denigrat Băsescu şi alţii, dar noi reprezentăm forţa acestora 20 de milioane. Nu ar trebui să ne sperie şi noi nu putem lua niciodată decizii sub impulsul străzii. Oamenii nu asta aşteaptă de la noi să luăm decizii sub impulsul că mâine poate să apară o altă grupare, să zicem fascistă cu 500.000 de oameni. Şi ce facem atunci, devenim fascişti sau comunişti, e la fel. Noi trebuie să fim lucizi pentru că avem în spate această forţă imensă. Nu o are nicio instituţie a ţării, decât Parlamentul”, a mai spus acesta.
Roberta Anastase: Comparația lui Ilie Sârbu, o aroganță
Deputatul PDL Roberta Anastase a apreciat comparația lui Ilie Sârbu ca fiind o aroganță gândită foarte bine.
„Asta chiar e o aroganţă. Genul ăsta de abordare arată că aceşti oameni reveniţi de puţin timp la putere, au luat o aroganţă pe care nu şi-a permis-o nici Adrian Năstase cu un an înainte de a pierde alegerile. Asocierea fascistă cu ce se întâmplă în Piaţa Universităţii nu e întâmplătoare. Sârbu e un om deştept care îşi cântăreşte bine cuvintele. De data asta a gândit-o foarte bine şi a încercat să asocieze această ştampilă pe manifestaţiile din Piaţa Universităţii, ştampilă nedreaptă pentru că oamenii îşi exprimă un punct de vedere”, a comentat Roberta Anastase în emisiunea „Jurnalul de seară”, de la Digi24.