S-a ajuns în această situaţie după ce Primăria a vândut din greşeală, la fier vechi, instalaţii implicate în producerea de agent termic. Peste opt milioane de kilograme de material feros şi neferos au fost cumpărate, la licitație, de o firmă din Galaţi.
Singura scăpare temporară este un litigiu între Primărie și CET, care ar împiedica înstrăinarea bunurilor. Pe de altă parte, avocatul firmei care a câştigat licitaţia susţine că în termen de un an bunurile vor fi luate, pentru că așa stipulează contractul.
Primăria a angajat acum o firmă de avocatură, pe bani publici, pentru a o reprezenta în procesul cu CET şi cu administratorul judiciar. Procesul va avea loc la 27 martie. Magistraţii au cerut avocatului care reprezintă firma să prezinte valoarea bunurilor cumpărate.