Haos în construcții. Un proiect al Ministerului Dezvoltării prevede aprobarea tacită a avizelor după 30 de zile

Data publicării:
constructii

Conform propunerii, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Dezvoltării, dacă autorităţile statului nu dau solicitantului toate avizele în 30 de zile se consideră că acesta a aşteptat destul şi proiectul poate fi aprobat imediat.

Dacă proiectele imobiliare ar fi avizate prin aprobare tacită, ar putea exista situații în care clădiri de birouri sau de locuit să fie ridicate în zone de case.

Este şi cazul celui mai recent proiect postat pe site-ul Primăriei Capitalei. Un dezvoltator imobilar vrea să construiască şase blocuri, de câte trei etaje, pe un teren aflat între case. Vecinii se opun din start proiectului.

Ne acoperă cu vederea. Stai să se uite de la etajul 2-3 la tine în curte”, spune unul dintre vecini.

„Am ajunge la absurditatea ca proiectele publice să treacă prin aprobare tacită. Adică entităţile avizatoare să nu avizeze aceste proiecte în termen şi atunci să fie considerate valabile”, explică Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecților din România.

Ministerul Dezvoltării este de părere că aprobarea tacită ar scurta cu mult timpul de aşteptare pentru obţinerea avizelor necesare. În prezent, cei care solicită aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal pot aştepta chiar şi jumătate de an.

Solicitantul trebuie mai întâi să obţină un certificat de urbanism de la Primărie, după care urmează drumuri la Ministerul Culturii, Ministerul Mediului sau la Pompieri pentru a primi toate avizele necesare. Dosarul ajunge apoi în faţa consilierilor locali care trebuie să îl aprobe prin vot. Abia ulterior se poate construi. Dacă se aprobă, propunerea ar putea intra în vigoare din primăvară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...