Guvernul a promis Primăriei Novaci 550.000 de lei ca să repare stricăciunile făcute de ape. Bucuria localnicilor a fost însă de scurtă durată.
Primarul a observat greşeala când Monitorul Oficial a anunţat distribuirea banilor şi s-a luat cu mâinile de cap.
„Bănuiesc că este o eroare, o greşeală, nu ştiu de unde este iniţiată, am făcut o adresă către consiliul judeţean cu specificaţiile unde putem folosi banii”, a declarat primarul din Novaci, Dumitru Leuştean.
Până va fi corectată eroarea, localnicii trec un râu pe o punte periculoasă, improvizată din nişte buşteni.
Viaţa localnicilor din Novaci a fost dată peste cap în urmă cu trei săptămâni când pe râul Gilort a venit o viitură de 6 metri care le-a măturat casele şi curţile.