Guvernul a alocat astăzi 87 de milioane de lei, din Fondul de rezervă, pentru combaterea efectelor inundaţiilor. Fondurile vor fi direcţionate către autorităţile din 25 de judeţe. Cele mai mari sume vor ajunge în Vrancea, Buzău, Harghita, Cluj şi Mehedinţi. Banii vor fi folosiţi pentru refacerea infrastructurii hidrotehnice, a terasamentelor și malurilor de apărare, a drumurilor, podețelor și digurilor.
Comunicatul Guvernului:
Autorități locale din 25 de județe vor fi sprijinite să finanțeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din acest an. Guvernul a alocat astăzi, printr-o Hotărâre, suma de 86,7 milioane lei, din
Fondul de intervenție, pentru județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
Fondurile sunt destinate refacerii infrastructurii hidrotehnice, terasamentelor și malurilor de apărare, structurii drumurilor județene, comunale, a podurilor, podețelor și digurilor din localitățile afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în acest an.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile prefectului din județele afectate de inundații în cursul lunilor iunie, iulie și august și transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Suma de 86,7 milioane lei a fost repartizată pe județe astfel:
Alba – 210.000 lei
Argeș – 885.000 lei
Bihor – 510.000 lei
Bistrița-Năsăud – 1,279 milioane lei
Botoșani – 7,043 milioane lei
Brașov – 41.000 lei
Buzău – 9,914 milioane lei
Caraș-Severin – 2,744 milioane lei
Cluj – 8,932 milioane lei
Covasna – 2,268 milioane lei
Dâmbovița – 397.000 lei
Gorj – 1,099 milioane lei
Harghita – 9,507 milioane lei
Hunedoara – 5,988 milioane lei
Iași – 2,150 milioane lei
Maramureș – 2,684 milioane lei
Mehedinți – 7,226 milioane lei
Mureș – 1,851 milioane lei
Neamț – 688.000 lei
Sibiu – 941.000 lei
Suceava – 1,941 milioane lei
Timiș – 1,999 milioane lei
Tulcea – 767.000 lei
Vâlcea – 5,539 milioane lei
Vrancea – 10,095 milioane lei