Grevă la Lufthansa. Românilor le-au fost oferite alternative costisitoare

Data publicării:
lufthansa - 5622548-AFP Mediafax Foto-MARC MUELLER

Traficul aerian a fost dat peste cap astăzi în toată Europa. Mii de zboruri au fost anulate din cauza grevei angajaților de la compania Lufthansa.

Situaţia a fost agravată de un protest al celor de la linia aeriană israeliană El Al. Protestele angajaților aeroportuari israelieni au început ieri și continuă. Peste o sută de români sunt blocaţi în acest moment pe aeroportul din Tel Aviv.

În total, Lufthansa a anulat aproape 1.800 de zboruri, din cauza unei greve a personalului de la sol. Printre acestea, şi 30 de curse din Germania spre România şi retur.

Citiți și: 

Grevă la Lufthansa luni. El Al, Arkia şi Israir, grevă pe perioadă nedeterminată. Lista curselor anulate cu Germania

Pe aeroporturile din ţara noastră, mulţi călători au fost nevoiţi să constate că au alternative puţine şi foarte scumpe pentru a ajunge la destinaţie.

De exemplu, cei care aveau ca destinaţie Frankfurt, au avut trei variante pentru a ajunge la destinaţie. Prima, cu escală la Praga. Ar fi fost cea mai ieftină, dar presupunea o călătorie de peste 17 ore. A doua variantă, prin Paris, s-a dovedit cea mai lungă şi cea mai scumpă. Pentru cei care nu au putut amâna călătoria, cea mai bună alegere s-a dovedit a fi un zbor până în Berlin, iar de acolo, cursa trebuia continuată cu trenul sau cu o maşină închiriată. Mulţi pasageri au fost nevoiţi să plătească suplimentar, doar că să ajungă astăzi unde aveau treabă.

La prima variantă: 17 ore si 15 minute / cost: 351 euro

La a doua variantă: 22 ore si 20 minute / cost bilet: 530 euro

La a treia variantă: 9 ore / cost bilet+benzina: 520 euro

Practic, călătorii au trebuit să plătească și prețul protestelor organizate de angajaţii Lufthansa şi El Al.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri